Toată seara trecută a plouat și m-am bucurat pentru că orașul în care eu stau este înecat în mizerie. Toate străzile sunt săpate pentru lucrări, sistate de câteva luni de când a venit frigul, și noroiul e așa de mare încât nu ai cum să-l ocolești, înghițindu-ne șoșonii.
Bate un vânt enervant și extrem de rece, care-ți îngheață vârful nasului și degetelor, ultimele având o șansă a fi acoperite de mănuși. La nas e mai greu, mai ales la cei care-l au mai proeminent.
Tot griul care ne înconjoară, pe noi cei de aici, dar în special pe mine, e atât de concentrat încât părul s-a molipsit, luându-i culoarea.
Dar pentru că sufletul cere culoare și căldură, am găsit un remediu: un ceai aromat și aburind.
Vă invit să-l savurăm împreună.
Nu știți drumul? Vi-l arăt eu, cu drag. 🙂
Sunt bucuroasă că măcar unul dintre noi are parte de o primăvară timpurie și un spirit pe măsură. Și eu l-aș avea la fel dacă aș simți atâtea grade în termometru.
