Clasele, ca oamenii

Intri într-o clasă și fără a-ți spune nimeni nimic, îți formezi o părere despre cel care o păstorește.
Simți putințe și neputințe, dorințe și regrete, încrâncenări și melancolii.
Nu degeaba se spune că și pereții vorbesc și au urechi. Au, dar nu toți îi putem auzi, poate pentru că nu vrem ori nu ne interesează.
A nu se înțelege că eu îi aud mereu, dar am momente când le simt șoapta și atunci privesc într-un anumit loc unde se aude. Și văd ce e de văzut.

Sunt un om obișnuit, căptușit cu o paletă prea mare de emoții, învelit de gânduri bune și dornic de a dărui.
Lumea nu înțelege, mă rog, o parte din ea, și interpretează strâmb vorbele și gesturile mele.
Sunt onest și dacă greșesc, nu o fac intenționat.
Nu omit rostiri capabile să schimbe sensul acțiunilor și mă doare al naibii de tare atunci când sunt acuzată pe nedrept.
Știu, mi-au tot spus oameni avizați că există semeni de-ai noștri care numai cu asta se hrănesc, cu rezultatul hărțuielii altora, dar nu că nu cred, însă nu înțeleg ce anume îi face să procedeze așa.
Poate o suferință prea mare, frustrări ori o construcție care la un moment dat a fost zdruncinată de ceva ori cineva.
Prin natura ocupației mele, vreme îndelungată am fost înconjurată de mulți oameni, de tot felul și de toate vârstele. Atunci când lucrezi în vânzări nu ai cum să scapi de asta însă eu mă socotesc o norocoasă pentru că am avut așa ocazie.
E greu să ai întâlniri atunci când stai numai în bârlogul tău, oamenii nu-ți bat la ușă. Îți „bat” în ecranul laptopului însă acolo nu sunt adevărați 100%. Se mai cosmetizează iar tu nu poți observa pentru că ecranele au capacitatea de-a distorsiona imagini, stări, cuvinte.
Când îl vezi față în față, îl poți îmbrățișa ori strânge mână, îl poți privi în ochi, îl poți mirosi și urmări. Gesturile spun multe, câteodată mult mai multe decât cuvintele.

Dar să revin la clase, acolo unde niște oameni mari formează o sumedenie de oameni mici.
Conștientizează ei ce rol extraordinar au? Din păcate, o parte din ei nu pot face acest lucru nefiind ei pregătiți pentru așa ceva.
Înțeleg părinții ce rol au cei de la catedră? Mulți nu înțeleg, lăsând întreaga responsabilitate pe umerii lor.
Începe un nou an școlar, care va avea de toate, sunt convinsă. Trebuie să ne unim forțele pentru a-l transforma într-unul dacă nu foarte bun, măcar bun.
Și dacă suntem mânați de gânduri bune, nu avem cum greși major.
Cam așa simt înainte de alt început. Să vă fie bine și să acționați inspirat!

P.S. Imaginile sunt dintr-o sală de clasă unde dirigintă este o doamnă profesoară de matematică. Am primenit-o acum mai multă vreme, zilele trecute doar am reașezat materialele pentru că acolo s-au făcut investiții majore.: schimbat mobilierul, văruit și alte cele.

Mai multe despre cum a fost la început puteți citi mai jos:

Un cabinet de matematică a primit hăinuțe noi

Și am mai atașat un element pe care de mult doream să-l aduc în fața copiilor, dar nu găsisem cadrul propice: o machetă reprezentându-l pe Albert Einstein.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: