Și dă-i și luptă

Poate s-ar putea crede că este vorba de o bătaie pe câmpul de luptă ori, pe stadion la vreo întrecere.
Nici vorbă! Măcar ne putem bucura de pace, că-n rest avem de toate.
Este despre lupta lui cu el, și a mea cu școala. O luptă care are loc acasă, încercând să facem desfășurarea procesului de învățământ cât mai frumos și util cu putință.
S-a intrat în ritm, evaluarile au fost date, notele au fost foarte bune, iar în zilele în care nu au fost teme date, am căutat să nu rămâna ziua „moartă” și să mai facă câte ceva.
Bunăoară, la limba română a mai rezolvat câteva cerințe la gramatică, una dintre ele trimisă de la o doamnă dragă mie care ne mai ajută cu materiale. Mulțumim frumos, Luminița!
Dacă doriți să o rezolvați, o găsiți mai jos.

La matematică am mai făcut câteva cârduri de socoteli, celebrele cârduri de socoteli acolo unde dacă ai greșit un semn, s-a terminat.

Și valsând printre obiectele principale, am ajuns la desen acolo unde „aș face nu știu câte probleme la matematică numai să nu desenez”.
Poate ai voștri copii îndrăgesc această materie, pentru băieții mei ea constituind mereu o mare problemă și o stare de stres major. Nu spun câtă amânare este și frăsuială până activitatea începe. Se trage de timp și se comentează îndelung, așa, mărunt din buze. Eu, fără a mă enerva, încerc să scot în evidență plăcerea și frumusețea de a desena. Dar dacă nu e talent, de unde?
Însă se pune și pictează, cum poate, pentru că așa e cerința. Nu poate merge fără temă făcută. Avem acasă tuburi de tempera, pensoane și blocul necesar, înafară de cele de la școală, pentru că știu că acolo, la ore, sunt slabe șanse să finalizeze lucrarea. Pentru mine nu e o problemă nota, doar să fie de trecere, pentru că nefiind la un liceu vocațional, și copilul neavând talent, nu am ce pretenții să emit. Atâta doar, să se ia în calcul că e prezent, are cele necesare, e cuviincios nederanjând ora pentru că ce se vede pe foia de pictură, asta este.
Nu de puține ori îmi aduc aminte de vizita pe care am făcut-o la Tate Museum, din Londra, acolo unde există multe exponate care seamănă cu ce reușește Luca să picteze, ele fiind analizate de foarte mulți elevi și studenți la arte.

Vă rog să înțelegi corect asemănarea cu exponatele din muzeul celebru de la Londra.

Evident, așa cum era mai mult decât clar, a ales să picteze cea mai simplă variantă, ever. 🙂 Și, la final, a fost mulțumit de ce a ieșit, iar partea asta are un farmec aparte. 

Mi-aș dori să știu să-l ajut, explicându-i diferite tehnici, dar ar trebui să tocmesc un specialist, însă mă găndesc că Dumnezeu a știu de ce e așa. Poate va ieși mai târziu un talent la desen ce nu s-a văzut. Până atunci, tragem cu româna și matematica.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: