Cu Berend hai-hui prin Londra – jurnal englezesc – ziua a patra

Și a sosit a patra zi, cu puțintel soare și ceva grade cadou. Suntem învăluiți de o febră musculară, iar eu, ca bonus, am o rosătură de la bocanc, dar nu e la deget ci mai sus de gleznă. Mi-am cumpărat și pus un plasture, așa, ca la sportivi. Băieții sunt pe baricade, Luca parcă mai afectat având în vederea viața sedentară de acasă. E clar că mai trebuie lucrat la asta. Așa zic de fiecare dată și nu reușesc să fiu consecventă în atitudine, pentru că mă desumflu repede.

Am pornit într-o nouă recunoaștere și am ales să mergem și mai aproape de regină. De parcă n-am fi, dar atât de aproape, chiar lângă gard. Fiecare vorbire despre regină ne duce într-o lume de poveste, atunci când facem tot soiul de scenarii de felul – cum ar fi? – și în care protagoniști suntem și noi, firește. Cred că e o lume la care mulți se gândesc, nu neaparat de a face parte din ea ci de modul în care poți onora și duce la bun sfârșit sarcinile pe care le ai. Pentru că poate părea ușor, dar cu siguranță că nu este așa. Doar rigurozitatea, seriozitatea și atitudinea au păstrat această monarhie la putere.
Oricum privești, este fascinant. O lume în care există prinți și prințese, lucruri de valoare, tradiții, continuitate exact ingredientele de care are nevoie o poveste adevărată.
Pentru a ajunge acolo am ales să mergem tot pe jos, cât mai mult, dar a fost necesar și transportul cu metroul, cel de care suntem atât de încântați. În el este o altă lume de care am să vorbesc pe îndelete într-o zi.

Și am coborât la Ochiul Londrei, cel care oferă oamenilor posibilitatea de a privi acest oraș de sus, de foarte sus.
De la deschiderea sa din martie 2000, Ochiul Londrei a devenit un simbol al Marii Britanii moderne. Este atracția turistică ce aduce cei mai mulți bani, vizitată de peste 3,5 milioane de oameni anual.
Oferind un amestec uluitor de design și inginerie, pasagerii din capsulele Ochiului Londrei pot vedea până la 30 de kilometri în toate direcîiile.
Ochiul Londrei reprezintă viziunea lui David Marks și Julia Barfield, o echipă de arhitecți soț și soție. Design-ul roții a fost folosit ca metaforă pentru sfârșitul secolului XX, timpul transformându-se într-un nou mileniu.
În 2000, era cunoscut drept Roata Mileniului. La acel moment, British Airways era principalul sponsor, iar până în noiembrie 2005 au fost asociați cu Marks Barfield Architects si Grupul The Tussauds. British Airways a finanțat privat proiectul Ochiul Londrei încă din primele etape de proiectare.
Lucruri interesante
– A fost nevoie de șapte ani si de îndemanarea a sute de oameni din cinci tari pentru a construi Ochiul Londrei.
– Puteti vedea pana la 40 de kilometri departare din varf, chiar pana la Castelul Windsor intr-o zi senina.
– Ochiul Londrei primeste o medie de 3,5 milioane de vizitatori pe an. Ar fi nevoie de 6.680 de avioane Boeing 747-400 ale companiei British Airways pline pentru a cuprinde acest numar de turisti.
– Poate purta 800 de pasageri intr-o miscare de revolutie – echivalentul a 11 autobuze rosii londoneze cu doua etaje.
– Fiecare din cele 32 de capsule cantareste 10 tone. Pentru a va imagina, este echivalentul a 1.052.631 monede de o lira!
– Fiecare miscare de rotatie dureaza in jur de 30 de minute, ceea ce inseamna ca o capsula calatoreste cu o viteza de 26 de centimetri pe secunda, sau 0,9 kilometri pe ora – de doua ori mai repede decat o testoasa in alergare ; permite pasagerilor sa urce si sa coboare fara ca roata sa se opreasca.
– Circumferinta rotii este de 424 de metri – asta inseamna ca daca ar fi desfasurata, ar fi de 1,75 ori mai lunga decat cea mai inalta cladire din Marea Britanie – One Canada Square din Cheiul Canary Wharf.
– Greutatea totala a rotii si a capsulelor este de 2.100 de tone – echivalentul a 1.272 de taxiuri londoneze negre!
– Înălțimea Ochiului Londrei este de 135 de metri (cât 64 de cabine telefonice roșii puse una peste alta), fiind a patra cea mai înalta structura din Londra dupa Turnul BT, Turnul 42 și One Canada Square din Cheiul Canary Wharf.
– Axul susține structura roții, iar butucul o rotește în jurul axului. La 23 de metri înalțime, axul se apropie ca mărime de clopotnița unei biserici și, împreună cu butucul, cântărește 330 de tone, de 20 de ori mai greu decât Big Ben. (sursa: travelwiz)

Astăzi, Big Ben-ul nu poate fi privit de turiști, el fiind îmbrăcat în schele, probabil din cauza unor restaurări.

Chiar duminică fiind, centrul Londrei era extrem de animat, cu toate că atunci când am plecat de la hotel, străzile erau pustii. Nefiresc pentru o zi londoneză în ceea ce mă privește.

Cu pași iuți am plecat la întâlnirea cu păsările din Parcul St James’s. Celebrul parc englezesc este cel care are o faună și o floră cum numai în atlase găsești. Poate vă întrebați dacă era aglomerat, iar răspunsul este: daaa! era foarte agomerat, ca de obicei. Chiar dacă florile de primăvară nu erau ca-n anii trecuți ci doar câteva pâlcuri și acelea înghețate, farmecul te pândea la fiecare pas.

Trei palate regale înconjoară parcul Sf James. Cel mai vechi dintre ele este palatul Westminster, acum cunoscut ca sediu al Parlamentului britanic. Palatul St James cu stilul său inconfundabil încă mai deține titlul de Curtea Sfântului James, în ciuda faptului că Monarhii locuiesc in al treilea palat din anul 1837 – Palatul Buckingham.

Spuneam de păsăret, e plin de el, de la porumbei la tot soiul de rațe, lebede, pelicani, egrete, dar să nu uităm că înaripatele au niște prieteni de nădejde: veverițele. Minunatele astea se cațără pe tine dacă le întinzi o alună ori vreo nucă, dând adevărate spectacole extrem de gustate de public.

Am avut noroc și am prins și schimbarea gărzii la Palatul Buckingham Palace.

În drumul de întoarcere, am zăbovit în fața Muzeului Cavaleriei și nu ne-am putut mira de seriozitatea celor care stau călare la posturi. Excelent exercițiu de răbdare, seriozitate și profesionalism.

Seara ne-a prins în Hyde Park.

Hyde Park, împreună cu Grădinile Kensington, sunt o adevărată oază de verdeață în viața urbană a Londrei. La început, zona a fost o pădure a unei mănăstiri, după aceea a devenit terenul de vânătoare al regelui Henry VIII, apoi un loc de plimbări pentru familia regală și un loc pentru dueluri. În această pădure au trăit căprioare până prin 1850, iar astăzi este numit „plămânii Londrei” datorită faptului că cele 140 de hectare de arbori curăță aerul de fum și de alți poluanți.
Colţul vorbitorilor din Hyde Park
„Colțul vorbitorilor” din Hyde Park este o tribună neoficială, unde oricine poate ține discursuri pe orice temă. Duminica este ziua obișnuită pentru asemenea mitinguri neoficiale. (sursa: wikipedia)

Am avut ocazia să întâlnim, și aici, tot soiul de păsări. Se pregăteau de culcare, făcând ultimele pregătiri.

Am fost așa de încântați de atmosferă, chiar dacă pe alocuri a mai picurat, încât am mers preț de 8 stații de metrou. La finalul acestei zile s-au adunat peste 15 kilometri parcurși. Poate o să vă întrebați de unde știu eu toate acestea: Răzvan are pe telefon o aplicație care îi dă toate aceste date, dar mai ales câtă mișcare trebuie să facă pentru a arde caloriile în surplus. Aplicația este pe android și se numește Fit.

Drumul de întoarcere l-am făcut cu metroul, interesantul metrou londonez.

Mâine plecăm la Colchester. Poate iese și soarele.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: