Începe școala. Mai avem timp de povești?

Mda, cam asta este întrebarea care-mi chinuie mintea de câteva zile încoace. Mă tot încurajez singură, în tăcere, că totul va fi ok și că „nenorocita” asta de școală nu o să ne trimită pe făgașe pentru care nu suntem pregătiți, încă.
Mă gândesc și-mi repet că școala e doar 5-6 ore și pe urmă suntem acasă, în siguranță, acolo unde putem face ce dorim fără nici o teamă.
Sună aiurea și fatalist, dar așa-mi apare școala acum. Și cine știe ce o mai urma.
Dar să revin la perioada petrecută acasă și aud deja voci care-mi reproșează că viața adevărată e cea trăită înafara casei și că acolo sunt marile provocări ale tuturor, adulți și copii. Știu așa de bine toată teoria și în mare sunt de acord cu ea, dar totul până la momentul în care ne crează un disconfort imposibil de gestionat. Pentru că dacă afară nu se poate și nu se poate, nu e musai să stăm prea mult ci doar atât cât este nevoie.
E bizar cum eu, un om îndrăgostit de oameni și de noțiunea de colectiv, am ajuns să trăiesc asemenea sentimente. Lumea din copilăria mea nu prea mai are nimic de-a face cu lumea copilăriei fiului meu cel mic. E urătă, plină de adulți dezaxați, protejați de un sistem neputincios de a discerne binele de rău, de multă superficialitate și prost gust și lipsită de valori reale. E plină de neputință și de oboseală cronică, pentru că cei care mai au un zvâc sunt imediat culcați la pământ, striviți, umiliți. Fatalist, dar atât de real. Nepermis de real!
Cum nu poți abandona pentru că te afli deja aici, cauți soluții în pătrățica ta dacă pe suprafețe mai mari nu e cu putință.
Și mai cauți povești, de toate felurile, cunoscute sau mai puțin cunoscute din care să-ți încarci bateriile.
Bunăoară, poți scoate personajele din poveștile clasice și să le aduci să „trăiască” cu tine. Poți crea tot felul de scenarii în care să vezi ce-ar face Capra cu iezii săi dacă ar trebui să meargă la școală. La școala de la tine din oraș nu din Londra ori Paris.

I-ar da pe toți la școala de stat ori va ține vreunul acasă pentru homeschooling? Ori poate va reuși să-i ducă la vreo școală privată, din acelea care au programe ca afară, dar oameni ca aici. Nu știu care-i răspunsul că numai ea-l poate da.

Dar Lupul, lupul pe cine ar mânca? Poate pe nimeni pentru că ar realiza că-i mai bine să aleagă altă alternativă, așa scăpând și el cu viață.

În cazul ăsta Vânătorului i-ar rămâne să-i elimine pe adulții care au apucături bolnave, așa reușind a sta toți copiii în liniște și siguranță, cel puțin din acest punct de vedere.

Și câte personaje nu mai sunt.
Iată!, Purcelușii jucăuși, mă rog, nu chiar toți, cei care sunt constructori. Se chinuie să construiască și ei ceva, nu să dărâme. În lumea noastră la fel ar proceda? Sper că da, pe ritmuri vesele, molipsitoare. 🙂

Urmăriți filmulețul lui Disney, balsam curat!

Iar la final, casa construită de ea să fie atât de mare încât să încăpem toți cei care iubim basmele.


Dacă nu vă place nici un personaj, din nici un basm, aveți posibilitatea să le confecționați singuri, atunci ele corespunzând exigențelor dumneavoastră.
Chiar așa, pe cine ați scoate din poveste?

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Începe școala. Mai avem timp de povești?”

%d blogeri au apreciat: