machetedidactice.com

„Tyll” de Daniel Kehlmann și o aducere aminte a poveștii din copilărie, „Til Buhoglindă”, ilustrată de Val Munteanu

Asta e
Til Buhoglindă
Care lumea tot colindă,
Făcând pozne fel de fel
Și-apoi fuge, să nu-l prindă,
Dar semnează-n orice tindă
Cu o buhă și-o oglindă
Să se știe c-a fost el

Nu-i așa că vă reamintiți de Til din copilărie?
Dar de ghidușiile atât de inspirat ilustrate de Val Munteanu, vă amintiți? Dacă această carte a ajuns în mâinile voastre nu aveați cum o uita.

Daniel Kehlmann îl are ca personaj principal în noul lui roman de Til de data asta scris altfel, Tyll, un bufon, măscărici, saltimbanc din folclorul german. Un personaj care provoacă tot felul de farse și glume murdare sfidând ordinea socială. Pe Tyll Ulenspiegel îl întâlnim pentru prima dată într-un carte de glume germană – cuvântul german, plăcut evocator, este Schwankbuch – de la începutul secolului al XVI-lea. Kehlmann își transplantează eroul în contextul grav al războiului de treizeci de ani, despre care acum știu mai în amănunt că a fost un conflict care a modelat Europa modernă luând milioane de vieți începând în anul 1618 și terminându-se în 1648.

Pe măsură ce intri în poveste înveți alături de Tyll cu plăcere, dar și curiozitate, fapte istorice. Aflăm povestea de viața a lui Tyll din copilăria petrecută într-un sat mic până la ascensiunea lui fulminantă ceea ce azi ar echivala cu cea a unui showbusiness. Pe drum, fuge de vânătorii de vrăjitoare, se trezește într-o mină prăbușită în afara unui oraș asediat, distrează locuitorii unui cătun condamnat și cântă pentru regalitate.

Tyll este un acrobat și un bufon – a cărui strălucire se naște dintr-o practică grea, un animator – un jongler. Într-un mod similar, această carte își ascunde cu talent propria sa sofisticare. Kehlmann spune povestea non-cronologic. Începe cu Tyll adult, apoi revine la copilăria lui. Pe urmă trece între o serie de scene interconectate care au loc în diferite momente ale carierei lui Tyll, unul la asediul Brno, altul la curtea Sfântului Împărat Roman, mai multe cu Tyll ca bufon al curții regelui și reginei Boemiei exilați.

Trebuie să fii atent ca să potrivești un episod cu altul pentru că autorul va dramatiza aceleași evenimente din puncte de vedere diferite, oferindu-ne informații ușor diferite de fiecare dată și arătând cum memoria și interesul personal ascund adevărul istoriei. De asemenea, se joacă cu aluzii literare viclene. La sfârșitul episodului cu regele Boemiei, Tyll și regele bolnav ajung separați de servitorii regali și pierduți într-o furtună de zăpadă. În timp ce se scufundă în comă, regele își reamintește de spectacolele de teatru pe care soția sa le iubește:

Un rege fără țară în furtună, singur cu prostul său – așa ceva nu s-ar întâmpla niciodată într-o piesă. A fost prea absurd.

Tyll este ficțiune istorică, dar ciudățenia și energia sa îi conferă aroma unui roman speculativ sau post-apocaliptic.  Tyll realizează ceva de genul unui experiment: cufundă un cititor modern într-o realitate alternativă uimitor de violentă și murdară.

Fixându-se doar pe acele detalii care par să surprindă diferențele față de ale noastre, Kehlmann redă această lume cu o notă extraordinar de delicată și vie: foamea aproape omniprezentă, superstiția și frumusețea apăsătoare a naturii. Mai presus de toate, el arată durerea atașamentului într-o lume în care războiul, boala și foametea fac existența atât de slabă.

Tare ar fi rămas acolo întinsă. Dar știe că cine a pierdut mult sânge și rămâne întins rămâne așa pentru totdeauna.
– Dă-mi copilul!
El i-l dă. Nu-l vede, noaptea e așa de neagră și se simte de parcă ar fi orbit. Dar când ține în brațe mica ființă îți dă seama să încă mai trăiește.
Nimeni n-o să te știe, se gândește ea. Nimeni n-o să-și amintească de tine, doar eu, mama ta, n-o să te uit, fiindcă n-am voie să uit. Pentru că toți ceilalți or să te uite. (pagina 53)

Dar Tyll este și un roman foarte amuzant, având o serie de umor negru care-ți dă fiori atunci când este descrisă vânătoarea de vrăjitoare acest lucru fiind însoțit de torturi ale celor bănuiți.

În această lume sumbră, figura lui Tyll însuși este un tonic atât pentru publicul pe care îl distrează, cât și pentru cititor. El stă într-un unghi față de epoca sa: în ea, dar niciodată pe deplin, privind totul cu un licăr în ochi, batjocoritor, ca un avatar pentru o sensibilitate modernă sceptică.

Pentru mine, această carte a stârnit curiozitatea așa provocându-mă la a afla mai multe cu privire la personajele istorice cu care am făcut cunoștință. Bunăoară, am aflat că doctorul Athanasius Kircher, care îl ajută pe tatăl lui Tyll să fie judecat pentru vrăjitorie, a fost o persoană reală care a studiat hieroglifele egiptene, dar nu numai atât studiile sale din domenii diferite făcându-l să fie asemănat adesea cu Leonardo da Vinci.

(sursa foto: aici)

Și pe Tyll l-am luat cu mine în natură, acolo unde senzațiile tactile, olfactive și vizuale au îmbrăcat povestea într-un mod fericit, fascinant pe alocuri.

Am avut parte de tot soiul de manifestări ale vremii iar asta a îmbrăcat povestea uneori atât de real, reușind a fi „acolo”, în freamătul și cu frica palpabilă în egală măsură cu liniștea și siguranța faptului că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Sentimentul care m-a încercat a fost acela al unei călătorii în timp, ca și când m-aș fi teleportat simțind respirația lui Tyll, ori auzindu-l pe tatăl lui cum bolborosea incantațiile pătratului magic.

S  A  L  O  M
A  R  E  P  O
L  E  M  E  L
O  P  E  R  A
M O  L  A  S

Mă bucur că am reușit să citesc o carte puternică și accesibilă despre o perioadă istorică atât de complicată și de prost înțeleasă. Autorul face o paralelă dintre prezent și trecut, existând multe moduri în care această Europă sfâșiată de lupte, fracturată de religie, război și intoleranță, este o reflectare a timpurilor noastre.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: