Am fost norocoși și anul acesta și am reușit să ajungem la mare. În plină caniculă și zeci de coduri de atenționare.
Orice plecare de genul îl aruncă pe Luca într-o adevărată tornadă de sentimente, și chiar dacă își dă toată silința să se schimbe, tot avem parte de nopți nedormite înaintea plecării.
Chiar dacă avem o mașină echipată cu aer condiționat, încercăm să plecăm pe răcoare, asta pentru a face drumul mai ușor și a evita aglomerația.
În ziua de astăzi este foarte complicat de fentat așa ceva asta dacă ținem cont de puzderia de mașini care vâjâie în sus și-n jos, de la nord la sud și de la est la vest, pe mult prea strâmtele străzi ale noastre.
Am reușit să-i producem o bucurie copilului, aceea de a avea un companion de vârsta lui, în prezența verișorului din dotare. Unde mai pui că sunt atât de apropiați ca vârstă, despărțindu-i doar 2 luni. Cine îi vede are tendința de a întreba dacă-s gemeni, asta pentru că Sebi (așa-l cheamă pe verișor) seamănă în partea familiei soțului.
Bucurie mare a fost, de ambele părți.
Așadar, ne-am adunat cu o zi înainte asta pentru că urma să plecăm dimineața devreme, ceea ce am și făcut.
Răcoare și bine, iar până la Bacău – relativ aerisit.
Așa cum am anticipat, nu după multă vreme după ce și-au ocupat locurile în autovehicul, cei doi bucuroși au și adormit, lăsându-ne singuri să ducem oboseala și freamătul de dinainte.
Cu ajutorul Domnului, am ajuns cu bine în jurul prânzului, atunci când aerul te frigea la nări. Am făcut cumpărăturile de rigoare și ne-am cazat. Am revenit la Apartamentul Sunshine, adică Apartamentul de la mare al bunilor noștri prieteni. Dacă sunteți curioși despre ce anume vorbesc, puteți vedea mai multe pe site-ul lor.
Așadar, ne-am cazat, după care am plecat să luăm prânzul. În apropierea locului unde stăm sunt mai multe terase dar și localuri așa zise „împinge tava”, și am revenit la unul dintre ele. Era o nebunie de oameni, coadă ca la balamuc, dar am avut norocul să găsim o masă la care să ne putem lua prânzul în tihnă. În timpul cât am stat la coadă nu am avut cum să nu-mi sară în ochi afișul cu adaosul comercial practicat în localul cu pricina: de la 0 la 600%. Interesant, nu?
Cu burta pusă la cale dar și rupți de oboseală, ne-am retras pentru a ne odihni puțin, planificând să mergem la plajă în jurul orei 16.00. Și așa am făcut. 🙂
Locul ales pentru plajă a fost același ca și în anii precedenți. Ne-am bucurat că era nesperat de aerisită. S-au modificat multe dar mizeria a rămas aceeași. O sumedenie de resturi ce acopereau toată gama de materiale posibile, erau alergate de vânt, pe plajă, de colo-colo. Prima tendință e aceea de a strânge, dar după puțin timp realizezi că lupți cu morile de vânt.
Cei trei bărbați cu care am venit, au plecat în apă, dorința fiind prea mare și prea greu de descris în cuvinte. Eu am rămas pentru a putea purta, în tihnă, nelipsitul dialog de revedere. Nu am mai auzit nimic, doar marea. 🙂 Pentru mine, fascinantă!
Pot spune că după ani buni în care am tot vizitat marea fără a mă bălăci în ea, astăzi nu am putut rezista tentație și am făcut o baie cu copiii. Apa era pur și simplu fierbinte, iar gândul m-a dus la o ciorbă deosebită din care nu putea să lipsească ingredientul ce poartă numele meu.
Ne-am tot povestit așa, eu cu ea, până la începerea jurnalului de seară, după care ne-am retras. Oboseala ne-a cam încolți. Mă rog, pe unii dintre noi mai mult. Dușul de seară, cina, o lectură pe terasă, somn. Așa a sunat finalul unei zile cu mai mult de 24 de ore.
Mâine am planificat ca dimineața devreme să fim pe plajă. Abia aștept!
