Machete didactice – O altfel de abordare. Oare este cineva care să n-o îmbrățișeze?

Va cer părerea și ajutorul pentru a face cunoscută situația de la Liceul Pedagogic din Timișoara, unde o profesoară cu suflet mare a încercat să facă altceva pentru copiii ce urmau să pășeasca pentru prima data în universul școlii. Bineînțeles că atât direcțiunea școlii cât și inspectoratul școlar, nu acceptă accesul televiziunilor să filmeze în sala de clasă ca nu cumva să se afle despre „minunea ” pe care a făcut-o….Dau acceptul de a folosi orice poză….
Sunt curios de părerea voastră…copiii noștri trebuie să învete în clase mizerabile și anoste? Sau trebuie să încercăm să le dezvoltăm gustul pentru frumos, să le stimulam imaginația și visarea? Sau universul copiilor noștri trebuie să se limiteze la decorurile și mentalitățile din Las Fierbinți?

Așa sună o postare făcută de Eugen Varga, peste care am dat întâmplător. Am stat și am privit, minute în șir, la ceea ce se află în interiorul acestei clase. După aceea am luat legătura cu cei de la letsart.ro, întrebându-i dacă pot folosi imaginile lor și dacă pot face trimitere către adresa la care lumea să poată vedea cu ce se ocupă această echipă. Pentru că numai o echipă poate face așa ceva.

Spuneam că m-am uitat pe îndelete. Nu eram străină de imaginile respective, pentru că am avut ocazia de a merge cu copiii, la joacă, în astfel de locuri. Nu au cum să nu îți placă, pentru că intri într-o lume de basm. O lume în care se întâmplă, preponderent, numai bune și din care nu ai mai vrea să ieși. Atașez câteva imagini de pe site lor de prezentare pe care-l găsiți la această adresă  http://www.letsart.ro/kids-room.html

Mărturisesc că nu m-am gândit până acum că acest concept se poate duce într-o sală de clasă. Și să spun și de ce. În primul rând, după mine, școala nu este un tărâm de basm. Da, se pot petrece acolo lucruri minunate dar cărora nu li se potrivesc „hainele” de mai sus. Le văd extrem de adecvate unor săli din grădinițe.

Să spunem că se pretează copiilor din clasele pregătitoare, dar ei nu rămân așa decât un an. Pe urmă ce se întâmplă? Este ok ca un elev de clasa a IV să facă ore de istorie, geografie și educație civică aici? Da, n-ar constitui un impediment veți spune, dar copiii mai mari nu mai doresc să fie alăturați de personaje pe care ei le consideră ca fiind potrivite pentru vârste mai mici.

Se poate schimba ambientul dar costurile, costurile cine le suportă? Este de la sine înțeles că un așa proiect are și un preț pe măsură ceea ce face ca efortul financiar să nu poată fi neglijat.

În al doilea rând, știută fiind situația financiară a majorității dascălilor, câți sunt interesați și mai ales dispuși să suporte o așa investiție? Vorbesc în cunoștință de cauză, datorită machetelor pe care le confecționez. Doresc să vă mărturisesc că această componentă, financiară, este extrem de sensibilă și din cauza căreia multe clase arată așa cum arată. Sunt o sumedenie de dascăli care pun bani din propriile buzunare pentru a-și achiziționa materialele didactice cu care să înfrumusețeze și pe care să le folosească la orele de curs. Credeți că nu și-ar dori să activeze în așa ambient? Eu cred că da, dar din păcate nu este posibil. 🙁

Revenind la sala de clasă aflată la Timișoara, aceasta a iscat destul de multe discuții, aflând din reportajele din presa locală care au fost reacțiile celor din minister dar și a direcțiunii școlii.

Am atras atenția asupra faptului că normalitatea este cea care trebuie să predomine, nu este normal să îi îndepărtăm pe copii de realitate. Nu este un lucru care să nu poată fi apreciat, este un lucru frumos, dar școala ar trebui să le ofere copiilor stabilitate, un mediu egal, nediscriminatoriu, în care copilului să i se  ofere cunoștințele de care el are nevoie și nu neapărat o lume Disney, unde să trăiască vise. Am fost în mijlocul lor, am avut o poziție despre ceea ce am identificat la fața locului, un lucru este clar, ne bucură priceperea lor și arta pe care au dovedit-o în a pregăti sălile de clasă, au fost extraordinari, dar e normal să păstrăm limitele și normalitatea, a declarat pentru www.oradetimis.ro, Aura Danielescu, inspectorul școlar general al ISJ Timiș.

Puteți citi mai multe aici.

Ce vreau eu să evidențiez este faptul că disponibilitatea unor dascăli de a interveni și a schimba aspectul sălilor în care-și desfășoară activitatea există, dar din păcate, destul de greu (pentru a spune imposibil) de a o și materializa.

Dar, după ce am privit mult și m-am bucurat de reușita celor de la Liceul Pedagogic Timișoara, am revenit la machetele confecționate de mine. Știu, vorbim despre altceva, dar eu sunt încântată de munca mea, de bucuria cu care le confecționez, de colaborările pe care le am și de sentimentul de bine că pot schimba, câte puțin, din atmosfera claselor în care ajung. Și vreau să vă spun că și așa, la nivelul la care lucrez eu, se duc multe tratative pe marginea prețului.

Important este ca fiecare să găsească o cale de a-și amenaja propriul univers dar să țină cont că acolo vor fi invitați și copiii.

Părerea voastră care este?

P.S. Referirea din finalul postării, cea legată de serialul Las Fierbinți, cred că este puțin exagerată. Acolo este vorba de cu totul altceva iar decorurile se pretează acțiunii. Despre mentalitate, e mult de vorbit. Și nu cred că-i doar părerea mea. 🙂