Dimineața, înainte să ajung la locul de joacă, am făcut un mic popas și am ales un pepene mare, frumos și promițător. Nu bănuiam că avea să devină vedeta întregii zile.
Copiii l-au primit cu entuziasm și, înainte de orice, l-au cercetat pe toate părțile. L-au privit cu atenție, i-au observat culoarea, dungile, forma, l-au cântărit în brațe, l-au ciocănit, încercând să descifreze misterul ascuns sub coaja verde. Pentru ei, fructul nu era doar un aliment, ci un obiect de explorare, o provocare, o sursă de întrebări și ipoteze.
Entuziasmul a fost atât de mare, încât unul dintre Fabianii noștri a vrut să demonstreze cât este de puternic și a ridicat pepenele deasupra capului. Emoția momentului a fost însă mai mare decât forța lui, iar pepenele a scăpat dintre mâini înainte să ajung la el. S-a izbit de podea și s-a crăpat pe o parte.
Pentru o clipă, timpul parcă s-a oprit.
Din crăpătură s-a revărsat zeama dulce, iar mirosul proaspăt de vară a umplut întreaga încăpere. În loc să transformăm incidentul într-un motiv de supărare, l-am transformat într-o nouă oportunitate de învățare. Copiii s-au apropiat și au început să privească prin deschizătura apărută, descoperind încă înainte de a-l tăia ceea ce ascundea în interior.
A urmat momentul mult așteptat.
Fiecare copil a primit câte o felie generoasă, iar unii au revenit și pentru a doua. În timp ce gustau, am observat împreună fiecare detaliu: coaja groasă și verde, stratul alb dintre coajă și miez, pulpa roșie, crocantă și zemoasă, sâmburii negri și cei albi. Au atins, au mirosit, au gustat și au comparat. Au descoperit că învățarea nu înseamnă doar imagini din cărți, ci și experiențe trăite cu toate simțurile.
Pornind de la sâmburi, discuția a ajuns firesc la ciclul de viață al pepenelui. Cum ia naștere o plantă? Ce se întâmplă cu sămânța? De ce are nevoie pentru a crește? Cum apare floarea și cum se transformă ea în fruct?
Am reprezentat împreună întregul proces pe tabla noastră improvizată – o folie transparentă pe care am desenat cu carioci colorate fiecare etapă: sămânța, rădăcina, tulpina, frunzele, floarea și, în cele din urmă, pepenele copt. Copiii au urmărit cu interes fiecare pas și au făcut legătura dintre ceea ce aveau în mâini și povestea completă a plantei din care provenea. Este una dintre cele mai frumoase forme de învățare: aceea în care copilul poate vedea, atinge și înțelege în același timp.
Pepenele a fost atât de apreciat, încât la final au mai rămas doar două felii. Restul dispăruse în râsete, mâini lipicioase și zâmbete largi.
A urmat o scurtă pauză pentru copii și una mai puțin spectaculoasă pentru mine. Dulceața pepenelui își lăsase amprenta peste tot, iar mesele și podeaua aveau nevoie de o curățenie temeinică. Zeama lipicioasă nu iartă pe nimeni, însă și aceasta face parte din farmecul unei activități autentice, în care copiii au fost implicați cu adevărat.
După ce totul a fost din nou în ordine, ne-am întors la activitățile de lucru. Fișele pregătite pentru această zi au continuat tema pepenelui, dar au fost adaptate fiecărei grupe de vârstă. Cei mici au asociat cifre cu mulțimi de imagini, exersând atenția și numărarea. Cei mai mari au despărțit cuvinte în silabe și au alcătuit propoziții, iar cei mai avansați au rezolvat exerciții de înmulțire și probleme matematice. Fiecare copil a avut provocarea potrivită nivelului său, iar bucuria reușitei s-a văzut pe chipurile tuturor.
La prânz am făcut o mică excepție de la rutina obișnuită și am comandat pizza. Alegerea a fost unanimă: celebra pizza cu șuncă și porumb, preferata copiilor. Masa a fost, ca întotdeauna, un prilej de povești, glume și energie pentru partea a doua a zilei.
După prânz a venit unul dintre momentele lor preferate: activitatea de răzuit. De fiecare dată când apar planșele de scratch, liniștea se instalează aproape instantaneu. Fiecare copil își descoperă desenul ascuns în propriul ritm, iar concentrarea lor este impresionantă. În acest timp, am continuat lectura din Cartea Bunătății de Cristina Andone, iar poveștile au însoțit discret întreaga atmosferă a zilei, oferind încă un prilej de reflecție și de dialog.
Am pregătit apoi planșe cu fluturi mari, pe care copiii au fost invitați să îi transforme în oglinda propriilor emoții. I-au decorat cu abțibilduri colorate, au ales expresii și culori care îi reprezentau și au vorbit despre ceea ce simt. A fost un exercițiu delicat de autocunoaștere, desfășurat prin joacă și creativitate.
Finalul zilei ne-a găsit în mișcare. Am dansat, am jucat statuile, ne-am lăsat purtați de muzica din Toy Story, am făcut exerciții de gimnastică și am alergat până când râsetele au acoperit orice urmă de oboseală. Au fost momente în care nici eu nu mai știam dacă îi coordonez pe copii sau mă las purtată de energia lor molipsitoare.
La sfârșitul zilei am plecat acasă cu sentimentul acela rar că fiecare clipă și-a găsit locul potrivit. Un simplu pepene a devenit o lecție despre natură, despre răbdare, despre observare și despre bucuria de a învăța cu toate simțurile. Iar copiii ne-au arătat încă o dată că cele mai valoroase lecții nu se țin întotdeauna la bancă, ci în jurul unui fruct împărțit cu generozitate, al unei povești citite cu drag și al unei zile trăite din plin.
