Ultima zi pe țărmul Mării Negre nu a fost, de fapt, o zi. A fost o dimineață.
M-am trezit mai devreme decât în celelalte zile și, fără să mă gândesc prea mult, am pornit pe promenadă. De data aceasta nu am mai mers spre Albena, ci în direcția opusă, spre capătul Balcicului. A fost una dintre acele alegeri mărunte care schimbă felul în care privești o dimineață.
Am descoperit toate limbile de beton care înaintează în mare, locurile unde pescărușii se opresc, se odihnesc sau, poate, doar privesc lumea dintr-o altă perspectivă. Le-am parcurs pe fiecare până la capăt. Fiecare dintre ele mi-a oferit câteva clipe de liniște și câteva mesaje pe care le-am înregistrat doar pentru mine, ca să nu uit niciodată anumite amintiri și stări.
Vântul sufla puternic, iar cerul era acoperit de nori. Unul dintre ei mi-a atras privirea într-un mod cu totul neașezat. Semăna cu o eșarfă tricotată din acea lână-bandă pe care o foloseam cu mulți ani în urmă. Firele păreau atât de bine conturate, încât aveam impresia că, dacă aș întinde mâna, aș putea să le prind și să continui să tricotez chiar acolo, pe cer.
Apoi vântul m-a dus, fără să-mi ceară voie, într-o altă dimineață. Răzvan era mic. Eram împreună pe malul mării când, dintr-odată, s-a pornit o furtună. Îl țineam strâns de mână și alergam spre locul unde eram cazați. Părul îmi zbura în toate direcțiile, iar deasupra noastră pescărușii se luptau cu rafalele de vânt, încercând să rămână în zbor. Este o imagine care nu m-a părăsit niciodată și care, de fiecare dată când revăd marea în astfel de zile, se întoarce întreagă, cu toate emoțiile ei.
Mai departe am descoperit un hotel nou. Nu arhitectura lui m-a impresionat cel mai mult, ci un gest simplu. Chiar lângă clădire creștea un copac, iar constructorii au ales să nu-l taie. Au construit în jurul lui, lăsându-l să facă parte din hotel, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Mi s-a părut una dintre cele mai frumoase lecții despre felul în care omul poate conviețui cu natura fără să simtă nevoia să o învingă.
Nu era multă lume. Am avut timp să mă opresc în fața statuilor care îmi sunt deja vechi cunoștințe, să le salut în gând și să-mi așez liniștea acolo unde, uneori, gândurile se încăpățânează să rămână agitate. Am lăsat aromele dimineții să mă însoțească și am privit încă o dată imaginile pe care știam că le voi purta cu mine multă vreme.
Apoi am început urcușul celor 127 de trepte spre hotel. Știam că vremea nu mai avea de gând să se îndrepte și că nu mai exista niciun motiv să rămânem pe plajă. În timp ce urcam, am înregistrat un mesaj pentru Irina și Ana. Le-am povestit despre acest sejur și despre bucuria pe care am simțit-o alegând să călătoresc astfel, în ritmul meu, lăsând loc descoperirilor și întâlnirilor cu mine însămi.
Am ajuns în cameră, am strâns bagajele, am lăsat totul în ordine și am pornit spre București.
Ploaia ne-a însoțit aproape tot drumul. Cerul a rămas acoperit de nori și după ce am trecut granița, iar aerul și-a păstrat răcoarea până aproape de destinație. După ora unu am ajuns în București și am făcut o scurtă oprire înainte ca fiecare să-și continue drumul.
Mă întreabă uneori oamenii de ce mă întorc mereu la Balcic.
Cum aș putea explica în câteva cuvinte?
De Balcic mă leagă opt ani de vacanțe, dar, de fapt, mă leagă opt ani din viața mea. Acolo mi-am văzut copilul crescând, acolo am trecut prin schimbările mele, acolo am cunoscut bucurii și pierderi. Între prima și ultima mea vacanță la Balcic s-au schimbat oameni, s-au schimbat destine, iar eu însămi am devenit un alt om. Soțul meu nu mai este, copiii au crescut, iar eu am învățat să privesc marea altfel decât o făceam odinioară.
Poate tocmai de aceea Balcicul nu este pentru mine doar un loc de vacanță. Este un spațiu în care timpul s-a așezat în straturi, iar fiecare întoarcere deschide câte unul dintre ele. Sunt locuri care nu se vizitează, ci se trăiesc. Iar Balcicul, pentru mine, va rămâne întotdeauna unul dintre ele.
Nu cred că oricine poate înțelege această legătură. Dar cei care au iubit un loc suficient de mult încât să-și lase acolo bucăți din viață vor ști exact despre ce vorbesc.
