Există călătorii din care ne întoarcem cu sute de fotografii și există călătorii din care ne întoarcem, mai ales, cu liniște.
Sejurul acesta la Marea Neagră bulgărească nu a fost despre o listă de obiective bifate și nici despre alergătura de a vedea cât mai multe locuri. A fost despre dimineți în care marea încă dormea, despre pași pe faleză înainte ca orașul să se trezească, despre cărți citite la umbra unui șezlong, despre conversații fără grabă și despre bucuria de a avea timp.
În fiecare zi am descoperit altceva. Uneori un colț de plajă. Alteori un răsărit care părea pictat. Sau poate doar o pisică leneșă, un pescăruș îndrăzneț, aroma unei cafele și sunetul valurilor.
Am adunat aici toate aceste zile, așa cum au fost ele: simple, sincere și frumoase. Pentru că, peste ani, sunt convinsă că nu-mi voi aminti câți kilometri am mers sau ce am mâncat într-o anumită zi, ci felul în care m-am simțit privind marea în fiecare dimineață.
Firul narativ al acestei săptămâni este:
Ziua 1 – Reîntâlnirea cu marea – emoția sosirii și reacomodarea cu ritmul vacanței.
Ziua 2 – Învăț să încetinesc – primele plimbări, primele observații, desprinderea de rutina de acasă.
Ziua 3 – Balcicul dincolo de obiective – orașul privit prin detalii, nu prin atracții turistice.
Ziua 4 – Zile care curg odată cu valurile – lectură, familie, tihnă și plajă.
Ziua 5 – Diminețile au altă lumină la mare – răsăriturile și ritualul plimbărilor.
Ziua 6 – Penultima zi. Bucuria lucrurilor simple.
Ziua 7 – Drumul spre casă – un final nostalgic, fără dramatism, despre ce iei cu tine dintr-o vacanță.
Marea are darul de a nu grăbi nimic. Poate tocmai de aceea, lângă ea, învăț de fiecare dată să trăiesc mai încet.
