Cu doar 6 grade afară, cerul plumburiu și ploaia nehotărâtă ce cădea peste oraș, ziua părea mai degrabă de noiembrie târziu decât de început de octombrie. Și totuși, dimineața mea a început sub cele mai bune auspicii: un răsărit spectaculos, privit pe furiș prin oglinda retrovizoare, în timp ce alergam pe șosea. La ora 9 trebuia să fiu deja în fața copiilor, iar între noi se întindeau 130 de kilometri. Dar ce drum merită mai mult parcurs decât cel care duce spre o sală plină de ochi curioși?
În fața Buburuzelor de la Pinocchio, am adus povestea „A venit toamna în pădure” de Daniela Kulot. O poveste numai bună pentru vremea de afară: cu vulpi nostalgice, șoricei melancolici, ciori îngrijorate și o veveriță plină de optimism, care reușește să vadă frumusețea toamnei chiar și în mijlocul furtunii. Finalul, desigur, e plin de lumină și de bucurie — exact cum s-a întâmplat și cu noi, care am început ziua în gri, dar am încheiat-o jucându-ne și râzând.
Povestea ne-a trimis în casele fiecărui personaj: vizuina vulpii, scorburile veveriței, cuibul corbului și, desigur, casa omului. Copiii au povestit, au despărțit în silabe, au numărat frunze de colorat și au descoperit cifrele ascunse într-o fișă jucăușă.
Mai târziu, fiecare a primit o pagină pictată cu cerneală și a transformat-o, cu creionul, în păduri nocturne, case, garduri și familii desenate cu bucurie.
Am dansat, am cântat, am mâncat un biscuite analizat în toate detaliile (miros, gust, culoare), iar la final ne-am aventurat într-o provocare cu foarfecele.
Ah, foarfecele! Cât de important e acest mic instrument! O fetiță a strâmbat din nas: „Ce plictisitor…”. Dar, cum se întâmplă mereu, plictisul s-a risipit în clipa în care hârtia a început să prindă forme. Dintr-o dată, „plictisitorul” a devenit fascinant și… greu de lăsat din mână.
De aceea, dragi părinți, vă spun din tot sufletul: lăsați copiii să taie acasă! Dați-le pliante, reviste vechi, ziare care altfel s-ar fi dus la coș. Motricitatea fină nu se învață dintr-odată, ci prin exercițiu zilnic, în joacă. Și ce bucurie mai mare decât să vezi cum mâini mici, poate stângace la început, devin sigure și îndemânatice?
Am petrecut trei ore pline de viață cu copiii. Trei ore în care am traversat toamna din povești și din suflete, am colorat, am decupat, am dansat și am învățat unii de la alții. Și-am plecat, cum altfel, cu inima plină și cu gândul că prima zi de octombrie s-a așternut în culori minunate, chiar dacă afară tot ploua.🍂🍁
