Dacă n-ar fi fost despre copii, aș fi început poate cu un vers al lui Emil Brumaru, unul cu un pirat timid ce iubea o balenă. Dar așa, în schimb, în mintea mea a răsărit o altă idee, una care miroase a sare de mare, a lemn ud și a vis cu ochii deschiși.
Pentru că săptămâna aceasta ne-am urcat cu toții pe corabia imaginației și am devenit, pe bune, niște bântuitori ai mărilor. Niște căutători de comori. Niște exploratori în carne, oase și plastilină.
Eu știu ce comori vom găsi. Le-am ascuns cu grijă printre activitățile noastre, în litere și silabe, în mișcări motrice și gesturi delicate. În cazul unora dintre copii, simt cum sufletul lor are nevoie de rădăcini mai adânci, de joacă cu sens. În cazul altora, mâinile trebuie să învețe să prindă, să decupeze, să potrivească, să construiască. Totul e gândit ca o hartă – una care îi poartă prin descoperire, bucurie și devenire.
Astăzi a fost prima oprire. Am ancorat corabia lângă litera P – de la Pirat, desigur! Și ce festin de sunete am creat: PA, PE, PI, PO, PU… Silabe devenite cuvinte, cuvinte devenite hohote de râs și jocuri de dicție.
Cei mici-mici au transformat linii punctate în linii curajoase, continue. Cei mari au decupat, au potrivit modele, au completat șiruri logice și colorate.
Am fi vrut să săpăm după comori – aveam dalte, ciocănele, pensule pregătite – dar corabia s-a umplut peste noapte cu mai mulți marinari decât prevedeau planurile. Așa că am ales echitatea în locul entuziasmului fragmentat și am trecut la un joc de mișcare.
Ne-am prefăcut că suntem pe o insulă misterioasă. Am sărit pe bușteni (adică pe scaune, dar nu spuneți nimănui!), am alergat printre obstacole, am încălecat cai sălbatici imaginați și ne-am simțit de parcă inima noastră n-ar mai fi încăput în piept de atâta bucurie.
Pentru mâine, urmează să scoatem la iveală comori adevărate. Vom fi arheologi, pirați, visători. Vom învăța fără să știm că învățăm. Vom descoperi că, uneori, comoara nu e ce găsești, ci ce trăiești în timp ce cauți.
Povestea? Încă o caut. Încă se așază în mine. Oscilez între piratul lui Aumădoare și cel din Apolodorul lui Gellu Naum. Poate va fi altceva. Poate va fi povestea noastră, născută chiar din joacă.
Știu doar că voi continua. Pentru că, în ochii lor, descoperirea e reală. Și nimic nu bate bucuria asta.
