Am fost la Iași. Ieri și astăzi. Acum sunt din nou pe drum, iar cerul e atât de greu de nori încât trebuie să țin ochii larg deschiși ca să nu mă fure somnul. Sunt obosită, foarte obosită.
Ieri l-am ajutat pe Luca cu ultimele retușuri pentru începutul anului universitar. Locul în care stă acum e modest, dar are căldura aceea simplă și liniștitoare – cozy, cum îi place lui să spună.
Am trecut și pe la Aurora, în căminul T15. Acolo nu mi-a plăcut deloc. Dar copiii nu au de ales, trebuie să se mulțumească cu ce primesc. Și, din păcate, noi nu am învățat încă să înapoiem camerele în bună stare.
Sunt singură pe drum și mă apasă gândul că a mai trecut o vară. Amândoi băieții mei au plecat pe drumurile lor. Unul a plecat acasă la el, în regat. Celălalt continuă viața de student. Mă bucur pentru el, dar desprinderea doare. Soțul meu a plecat definitiv din lumea asta lăsându-ne să ne descurcăm cum putem.
Când voi ajunge acasă, mă așteaptă materialele pentru atelierul de mâine. Bucurie și responsabilitate deopotrivă. Îmi dau toată străduința, pun suflet în fiecare detaliu, chiar dacă uneori simt că energia mea e pe sfârșite. Totuși, încă pot. Încă mă ține inima să urc patru etaje cu brațele pline de bagaje. Și pentru asta sunt recunoscătoare.
Peste o lună urmează o altă deplasare – nu vreau încă să vorbesc despre ea. Fiind singură, trebuie să mă gospodăresc cu grijă, dar aceste drumuri sunt pentru mine un răgaz binevenit. Știu că în decembrie voi fi la Răzvan, la final de an și început de an nou, și mă pregătesc deja cu bucurie.
Anul acesta m-a stors de puteri. A venit după un altul la fel de greu, cu admiterea lui Luca și cu desprinderea lui aproape totală de mine. A fost o muncă de ani de zile care acum își arată roadele. Și, chiar dacă mă simt epuizată, sunt fericită că el are parte de un început bun, de sprijin și deschidere – lucruri pe care eu nu le-am avut.
Toamna asta e frumoasă. Chiar și cu ploaie, chiar și cu oboseală, are culori și arome care mângâie sufletul. Dar uneori mi-aș dori să pot rămâne lângă Luca, pe pătuțul lui nou, să mă odihnesc și eu. Pentru o clipă, să fiu copil din nou.
Rămân cu mine însă. Și, dincolo de toate, trebuie să am grijă și de sora mea, și de mama. Dar, mai ales, trebuie să învăț să am mai multă grijă de mine.
