Dimineață am găsit un mesaj pe mesageria de la Facebook. M-am uitat la el citind numele persoanei care-l trimisese și nu știu ce a intervenit de l-am lăsat așa, necitit. După ceva timp, l-am deschis și o trambulină m-a trimis înapoi în secolul trecut.
Oana! Așa îți spuneam… au trecut anii peste noi, dar amintirile rămân.
Nu știu dacă îți amintești… după ce te-ai întors la Fălticeni mi-ai trimis multe scrisori, cam toate deodată s-au în zile succesive… poștașul care era în vârstă, spunea ca nu i s-a întâmplat niciodată în cariera lui să aducă atâtea scrisoriÎmi amintesc multe, și dacă a rămas acolo o emoție înseamnă că a fost ceva autentic.
Știu… te-am iubit mult și inocent. Știi? Din păcate nu avem/am nici o fotografie din perioada aia frumoasă
Exact la asta mă gândeam acum. Cum e posibil așa ceva? Fantastic!
Și am textuit ceva vreme, întâlnindu-se cei de atunci cu cei de acum. Cu de toate însă cu o emoție care a rezistat în timp. Ori nu asta contează?
