Provocator locul acesta – Rainbow Land – pentru mine de mai bine de un an. Eu, care merg acolo nu doar pentru mine, cât pentru copilul din mine și pentru cei care vor să se joace cu el. Chiar mă gândeam deunăzi dacă am pierdut ceva că în copilăria noastră nu era atât de multă culoare adunată la un loc și răspunsul a venit degrabă fiind unul negativ, evident! Nu erau toate culorile grămadă însă cele care erau veneau cumva cu anotimpurile. În natură am văzut cel mai frumos verde posibil alături de infinite nuanțe ori mai bine spus atâtea nuanțe câte a putut cuprinde vederea mea. Dacă e despre roz, păi ce roz mai strașnic decât cel al piersicului înflorit? La roșu? Macul îmi vine primul în minte și al doilea tot el este. Dacă-i despre galben păi e vară cu floarea soarelui cu tot, cu nisipul mării, cu soarele pe care-l ador și cu lămâile acre, pfff!, răcoritoare până-n cele mai ascunse locuri ale viscerelor. Albastru e de la albăstrea, violet de la toporaș tot o violetă și el, maro de la scoarța copacilor ori vreo ciupercuță pitită cine știe pe unde și așa, culorile vin toate din natură. Am avut cărți, nu mă pot plânge, dar nu erau atât de colorate ca cele de astăzi ori nu-mi mai aduc eu aminte.
Dar mai presus de culori știu foarte, dar foarte bine mirosurile lor de la căpșuna zemoasă, iarba proaspăt cosită, balega de fermă, praful spălat de ploaie și câte și mai câte.
Revenind la Rainbow, în lumea asta plină de culoare, la atelierul de astăzi am strâns în jurul meu, precum cloșca din poveste nu doar zece pui ci puțin mai mulți cu care am meșterit de toate.
Mai întâi am înflorit florile astea pe care pârdalnica de ninsoare le-a ofilit. Experimentul acesta, unul extrem de simplu la prima vedere, a dat destule bătăi de cap copiilor pentru că, ce să vezi?!, ce-i mai ușor se face greu. Ba nu se strânge șervețelul armonică, ba vata de la bețișor nu se colorează cât despre elasticul ce trebuie pus peste pentru a fixa șervețelul de băț…
Am socotit apoi ajutându-ne de ouțe micuțe micuțe și a fost de efect. I-am făcut curioși și au dat curs provocării mele.
Am avut și o fișă în care se cerea a fi identificate câteva litere mari de tipar, ele aflându-se pe niște ouă care trebuiau colorate și numărate.
Meștereala întâlnirii a fost despre ouă, de data asta ele primind culoare de la plastilină, nu de la creioane colorate ori carioci. Plastilina clay se pretează foarte bine pentru așa ceva, ouăle fiind tipărite și lipite pe un carton mai tare.
Odată colorate, ouăle urmau a fi fixate pe un cadru de lemn, meșterit din spatule. Au fost adorate de unii dintre participanți pentru că textura acestei plastiline este una foarte plăcută modelându-se foarte ușor, nefiind lipicioasă și nici urât mirositoare.
Finalul a arătat cum se poate vedea mai jos, cu mențiunea că nu am apucat să fotografiem toate lucrările.
Ce facem în continuare? Ce știm mai bine. Veniți și voi și nu veți regreta!
