Zilele de sărbătoare pe mine mă scot din ritm și nu pot spune că mă odihnesc, din contra. Singura chestie bună e că pot citi mai mult însă chiar și așa nu în sesiuni lungi pentru că am probleme cu ochii. Și nu, nu am probleme din cauza ochelarilor ci din alte motive. Oricum, dimineața a fost așa.
Masa de prânz care a urmat am luat-o la soră-mea, atmosfera de acolo fiind una specială casa lor fiind foarte primitoare, călduroasă și plină de dichis.
Am povestit multe având alături de noi, cu sufletul, oameni pe care-i iubim și de care ne este dor.
Cât despre mâncare nu m-am referit la lipsa ei, dimpotrivă, slavă domnului! la ce varietate a fost aveam de unde alege ci la faptul că am mâncat foarte puțin din motive doar de mine știute.
Căldură șemineului este pur și simplu medicament pentru mine, dându-i târcoale atât de asiduu încât la un moment dat mai aveam puțin și mă băgăm în el.
Am mai traversat o sărbătoare a nașterii Domnului și nu a fost rău deloc, din contra, însă oful din inima mea nu a dispărut cu toată că m-am străduit. Sper să reușesc pentru că nu mi-am pierdut speranța. Au mai rămas 5 zile și e gata anul.
