Nu pentru că m-aș fi culcat mai târziu ca de obicei aseară m-am trezit astăzi la o oră la care de prea puține ori o fac ci pentru că am dormit fragmentat, am visat aiurea și am avut o stare care cerea leneveală totală. Dincolo de fereastră se vedea atmosfera hibernală pe care n-am avut cum a o contracara decât cu lectura pe care o aveam în curs, Soarele negru potrivindu-se nesperat de bine decorului.
Am citit pe îndelete în casă fiind o liniște deplină din când în când auzindu-se bucăți muzicale ce se cereau ascultate, ele aflându-se în scriitura aceasta. Am constatat că le cunoașteam foarte bine în ciuda faptului că după titlu nu le-am putut identifica, armoniile lor trimițându-mă în tinerețea mea una nici bună nici rea ci neinspirată pe alocuri asta pentru că nu am avut înțelepciunea necesară și nici un adult care să mă îndrume. Acum, coaptă fiind și mamă de doi știu unde s-ar fi putut interveni dacă ar fi fost timpul necesar alocat doar că părinții mei au avut alta abordare pe care eu nu am dorit a o repeta cu ai mei copii. Regretele sunt tardive în ceea ce mă privește însă o fericire tot trăiesc pentru că am reușit să rup acest lanț, băieții mei fiind în locul potrivit la timpul potrivit ori sincronizarea asta este uneori definitorie în formarea unui om.
Era trecut de miezul zilei când am hotărât să cobor din pat lăsând pentru seară câteva pagini, pentru că aveam invitați la masă. Am fost mulți în anii trecuți însă ne-am tot împuținat, cu o seara înainte, la brad fiind doar 4 persoane: eu, mama, sora mea cu soțul ei. Însă astăzi ni s-a alăturat Luca și a fost mult mai bine.
Masa de Crăciun a fost îmbelșugată, atmosfera din casa caldă îmbietoare, am mâncat destul de puțin, așa cum mănâncă oamenii ajunși la vârsta asta, am băut și mai puțin, însă faptul că am fost împreună a contat mult. În ultima vreme viața mi-a arată că pot avea parte de surprize majore așa că e bine să apreciez fiecare clipă în care formula e cea consacrată chiar dacă lucrurile nu sunt exact așa cum mi-aș dori.
Îmi plac momentele astea că inevitabil se aud povești de demult noi dându-le nuanțe pe care odinioară nu le percepeam simțeam pentru că e interesantă mintea umană care pune și ia din întâmplări după cum crede că e mai bine, amintirile suferind anumite modificări.
Pe seara am ieșit afară simțind nevoia de a mă plimba, descoperind un oraș pustiu, însă o senzație cunoscută cu frig și umezeală, lapoviță și ninsoare enervantă, vânt care accentua gerul și scârțâitul zăpezii. Totul îndulcit de scânteierile de la geamuri acolo unde instalațiile aveau culori diferite și forme la fel.
Mai sunt câteva zile și se termină anul 2024. Și ce an a fost!
