Mai am doar jumătate de oră până la miezul nopții, iar în „Paradisul” nostru se odihnesc cuminți 23 de grade. Ziua a fost aprinsă – 35 la umbră – iar orașul, cu betoanele și asfaltul lui încins, părea că-și dăduse și el examenul de rezistență la foc. Dimineața, însă, am început-o leneș, cu o carte în mână și soarele drept companie.
La prânz ne-am aventurat spre Velonova Mirage, noua „atracție” a capitalei, promovată cu vorbe mari pe site: „nu doar un muzeu 3D, ci o experiență socială care îți va sparge internetul”. În realitate, ce ne-a spart a fost buzunarul. Trei bilete – 175 de lei. Și tot ce primești: câteva imagini uriașe, gata să te transforme în figurant într-un album foto cu iluzii optice. Nimic senzorial, nimic care să-ți tulbure simțurile. Doar tu, poziționându-te strategic în fața unui decor, cu grimase și posturi menite să păcălească lentila. Am intrat cu speranțe, am ieșit cu poze și un gust ușor amar.
Am lăsat în urmă iluzia și am pornit pe jos spre Cărturești Carusel. 14 minute sub un soare năprasnic, printre betoane care emanau valuri de căldură. Librăria, însă, ne-a primit ca un mic palat răcoros. Era aglomerată, cu mulți străini, dar eu m-am simțit acasă printre rafturi. De fiecare dată când intru aici, mă copleșește frumusețea locului și mă întristează prețurile. Totuși, fiecare dintre noi a ales câte o carte, iar Luca și-a adăugat în bagaj un joc nou.
Seara ne-a prins într-un restaurant coreean, unde aromele exotice au mai îndulcit ziua. Eu am gustat un pui crocant, bun și condimentat exact cât trebuie. Aurora a ales un preparat de porc cu sos și orez simplu, iar Luca – niște dumplings delicioși și o băutură pe bază de orez, un soi de vin misterios, pe care încă încerc să-l descifrez. Toată masa ne-a costat 280 de lei, dar gustul a meritat.
Era aproape noapte când ne-am întors „acasă”, în Paradis. Plecaserăm pe la 1. O zi întreagă risipită printr-un București fierbinte, capricios și… surprinzător. Nu știu dacă să o numesc fericită sau obositoare. Poate ambele. Dar un lucru e sigur: Bucureștiul are o vibrație aparte. Îmi place arhitectura lui, îmi place să mă pierd pe străzi și să descopăr colțuri de viață. Și chiar dacă e scump, chiar dacă e obositor, tot mă atrage cu farmecul lui.
În zilele următoare, lista noastră de exploratori urbani continuă: vreau să revenim la Mina Imersiv, să urcăm la Observatorul Astronomic, să ne pierdem în aleile Grădinii Zoologice și poate să poposim și la Muzeul Țăranului Român. O săptămână întreagă stă în fața noastră, plină de promisiuni.
Pentru că da, Bucureștiul e București. Și la mine prinde mereu bine.
