machetedidactice.com

Parcă mai ieri

eram la Brașov, alături de prietena mea, meșterind la ceea ce urma să devină o prezentare a muncii pe care o făceam zi de zi, una care nu de prea multă vreme se hotărâse să plece din casă spre a se înfățișa lumii. Îmi aduc aminte cu lux de amănunte acest proces, Alina fiind cea care a ales platforma, a setat etichetele, a aranjat totul pentru a începe să scriu. Nu am uitat care a fost motorul ce a generat această mișcare, grupul de pe Facebook Învăț acasă aducând în viața mea mai multe persoane care au văzut acest potențial al meu benefic și altora. Ele m-au încurajat și au insistat până s-a materializat proiectul însă despre asta am tot scris când am avut momentele aniversare anterioare. Mulțumesc, Antoaneta Smaranda, Camelia, Andru, Valentina, Coca!💕

Efervescența grupului a scăzut atât de mult de-a lungul timpului încât acum este practic zero. L-am căutat și nu l-am mai găsit, dar cu unele doamne pe care atunci le-am întâlnit am rămas prietenă, dialogând din când în când despre pasiunile noastre comune și despre copiii care între timp au devenit adolescenți chiar adulți pe alocuri.

Revenind la blog și activitatea de pe el trebuie să mărturisesc (cu oarecare tristețe în glas) că nu este unul care să aibă trafic, din acest punct de vedere fiind modest însă am auzit, nu o dată, întrebarea: de ce mai pierzi timpul dacă statisticile referitoare la el arată așa cum arată?

De ce scriu? Pentru că reprezintă un jurnal în care am notat întâmplări, stări, fapte, evoluțiile fiilor mei, involuțiile mele pe anumite planuri și succesele pe altele pe care le-am trăit și peste care mai revin atunci când se cere. Am aici notate colaborările cu doamnele care au văzut în mine ceva așa cum am încapsulat râsetele, chicotelile, mirările și uimirile copiilor cu care m-am jucat și învățat în timpul care s-a scurs de atunci. Nu aveți idee ce înseamnă asta pentru mine și ce mult mă ajută să merg mai departe atunci când sunt cu moralul la pământ.

Aici, între filele acestui jurnal virtual, se afla frământările mele de femeie coaptă, greșelile pe care le-am făcut evident că nu cu intenție ci din necunoaștere și naivitate, fiind cea care cară un bagaj trans generațional căruia am încercat să-i deschid baierele pentru a se auzi mărturisirile așa venind, poate, și înțelegerea nemaipomenind de vindecare, dar pentru care am plătit și plătesc înzecit, zile din viața mea care au curs într-un mod pe care acum nu l-aș mai repeta și bucurii, multe bucurii. Mărunte, simple, autentice, adevărate.

Aici, între filele acestui jurnal virtual, se găsesc zeci de personaje pe care le-am întâlnit între copertele cărților pe care le-am citit cu o curiozitate bolnavă pe alocuri, vieți pe care le-am trăit și de care n-aș fi avut habar că există. Pentru că Luca a sosit în viața mea la o distanță generoasă de Răzvan și pentru că provocările pe care le-a adus cu el au fost unele necunoscute mie cărora a trebuit a le face față învățând, citind, documentându-mă, cerând ajutorul specialiștilor și căutând odată cu el, între filele acestui blog-jurnal regăsindu-se etapele pe care le-am parcurs așa cum s-au petrecut ele atunci, nefiind cosmetizare de memoria care odată cu trecerea timpului îți joacă feste. Ori am constatat că acest lucru s-a petrecut chiar cu el, care și-a șters din memorie anumite secvențe eu înțelegând mai târziu mecanismul acestui comportament după ce n-am priceput de ce și cum anume s-a produs. Eu nu pot uita și nici nu doresc acest lucru pentru că am investit atât de mult în acest demers ani, ani de zile l-am urmat cu o determinare împinsă la extrem și mă bucur că acum pot spune că nu a fost în zadar.

Pentru mama din mine e bine, per total sunt încântată de ce am realizat, Răzvan e bine pe drumul lui, Luca e în parametri, sunt sănătoși, echilibrați, serioși deci nu am de ce mă plânge.

Pentru femeia din mine e un eșec total însă nu le poți avea pe toate, nu-i așa? Poate de acum va urma și timpul meu cu toate că sunt obosită, atât de obosită că nu-mi mai doresc nimic pentru mine. De fapt, de ani de zile nu mai contez asta fiind o consecință a felului în care m-am poziționat față de provocările de care am avut parte. Și ce provocări, mai ceva ca-n turnurile de cărți pe care le-am citit!

Un singur lucru e diferit față de anii trecuți la aniversarea acestui blog: faptul că am scris în ultimul an zi de zi. E primul an când reușesc asta și drept să spun a reprezentat o provocare, de altă natură, căreia iată! i-am făcut față.

Așadar, au trecut zece ani cu de toate iar eu mă bucur că pot sărbători această cifră rotundă care nu-i de ici de colo. Am muncit în această perioadă și voi continua să o fac cu aceeași pasiune și patimă. Mulțumesc tuturor celor care m-au citit, urmărit, apreciat, criticat, colaborat! Fără voi aș fi arătat diferit, mult mai searbădă și fără culoare.

Mulțumesc, Mircea, pentru seriozitate și sprijinul pe care mi l-ai oferit, de profesionalismul și modul în care ai ales să te raportezi la nevoile mele! Fără tine ar fi fost mult mai greu, știu!

Demersul continuă, cum altfel?!

Lasă un răspuns