machetedidactice.com

Basme din întreaga lume. Pline de pilde și învătăminte

Basme din intreaga lume -

Am avut prilejul la București fiind, să zăbovim mai mult timp într-o librărie Cărturești, cea aflată în Mall-ul Băneasa.

De ce am stat atât de mult, puteți vedea citind rândurile de aici. Au fost pe grupul Învăț acasă, la acea vreme, mai multe discuții legate de această carte, iar oportunitatea de-a o răsfoi alături de alte titluri, m-a îndemnat să o achiziționez.

Așadar despre cartea Basme din lumea întreagă pot să spun că este una în format mare, 21 pe 26 centimetri, are o copertă „sănătoasă” și rezistentă, foile cerate minunate la pipăit și 160 de pagini la număr. Imaginile semnate de Raluca Ilie sunt pe gustul nostru. Cantitatea de text de pe pagini alternează, ceea ce crează copilului o ușurință în lectură. Paginile cu desene „se lecturează” mai repede. 🙂 Atunci când Luca o citea, mi-am adus aminte de Poveștile nemuritoare ale copilăriei mele, povești ce văd că au apărut din nou, în același format al anilor 80. În interiorul cărții despre care vorbesc astăzi, Basme din întreaga lume, veți găși 152 de povești de pe tot globul pământesc, mai puțin din România. Așa că, o puteți folosi ca suport pentru o călătorie în jurul pământului, asta dacă nu aveți vreun cârlig la asemenea activități.

DSC_9458 DSC_9459 DSC_9460DSC_9461

Luca a „târât”, în stilu-i propriu, cartea peste tot prin casă și a lecturat-o în toate pozițiile posibile. După fiecare poveste terminată, declara că „parcă asta-i ce-a mai frumoasă!”, însă s-a stabilit o ierarhie în preferințe.

DSC_9452  DSC_9453  DSC_9463  DSC_9464

E interesant să o vedeți mai întâi, dacă se poate într-o librărie, pentru a vă putea hotărî dacă să o achiziționați sau nu. Asta și pentru că au apărut mai multe cărți care se doresc o antologie a poveștilor de pretutindeni.

Însă pentru noi a reprezantat un suport minunat pentru activități frumoase, pline de învățăminte.

Luca a făcut o fișă de lectură, iar cea aleasă a fost „Câinele credincios” poveste mongolă. A găsit aici câteva cuvinte pe care nu le știa, unul dintre ele fiind „han”. Ne-am jucat cu el, făcând propoziții și vorbind și despre omonime. Mi-a plăcut concluzia pe care a desprins-o copilul după lecturarea poveștii și anume:

 că nu trebuie să învinovățim pe cineva fără să știm cum sau petrecut lucrurile !

DSC_9481   DSC_9480  DSC_9479

Apoi, pe spatele fișei de lectură, Luca a desenat un câine. Noi la capitolul desen nu stăm foarte bine, cu toate că am încercat și încă nu m-am oprit, din acest demers. Am achiziționat nenumărate cărți în acest sens, dar lui Luca nu-i place și gata!

Totuși, de câte ori îl prind cu chef, încerc să-i arăt că nu este chiar atât de greu să desenezi și nici nu trebuie ca desenul să fie perfect.

Pentru activitatea de astăzi am ales cartea de la editura Teora, Animale îndrăgite- Învață să desenezi pas cu pas. Este o întreagă colecție cu modul în care poți desena animale sălbatice, dinozauri sau mai știu eu ce altele. Luca a citit cu drag povestea lui Baston,

un cățel urmărit de ghinion, asupra căruia cade vina pentru tot ce nu fac bine alte animăluțe. Baston intră în bucluc tocmai când se întâlnește cu alte animale. Pe măsură ce urmăresc povestea lui Baston, copiii învață să deseneze toate personajele poveștii: pisoiul cel poznaș, peștișorul norocos și iguana care evadează.

DSC_9482

Luca citește povestea lui Baston – video

A făcut acest exercițiu și nu a fost rău deloc!

DSC_9465 DSC_9469 DSC_9476 DSC_9471

Pe lângă câine, pe spatele fișei a mai scris câteva ghicitori despre câine dar și câteva proverbe. De ajutor ne-a fost cartea Proverbe, zicători, ghicitori, foarte utilă și frumoasă.

DSC_9470  DSC_9472

Iată că am reușit să facem câteva activități, pe care le-am grupat sub aceeași umbrelă, spre bucuria copilului dar și a mea. Am parcurs un material mai vast, s-a citit, s-a scris, s-a desenat și ne-am amuzat. În condițiile în care, de când am venit acasă vremea e atât de capricioasă, aceste clipe au fost relaxante.

Încercați!

Lasă un răspuns

5 gânduri despre “Basme din întreaga lume. Pline de pilde și învătăminte”