Ca dorurile să se ostoiască trebuie să se alinieze mai multe elemente. Bunăoară, o lună mare cât inima mea mustind de dor.
Ca totul să fie mai palpitant, a intervenit și o întârziere a zborului, una pe care nimeni nu s-a sinchisit să o explice și nici să o afișeze. Au urmat zeci de minute de așteptare într-un avion în care oamenii, neștiind ce se petrece au devenit neliniștiți, copiii din avion manifestându-se într-un mod caracteristic.
Noroc cu tehnologia asta pentru că am început a căuta răspunsuri și am găsit unele datorită faptului că am comunicat cu fiul meu aflat în acest avion. Am căutat zborul lor și l-am urmărit pe flightaware și așa am putut vedea cum a decolat, dar și cum s-a încadrat în timp. Pe site, în timp util, nu s-a afișat decât foarte târziu întârzierea pe care a avut-o.
Când mai aveau 50 minute până la aterizare am plecat și eu de acasă. Știam cât durează drumul până la aeroport și cum mă pot încadra în el.
Am ieșit din casă la ora 2:20 și m-a întâmpinat o lună mare cât sufletul meu mustind de dor. Era o așa lumină încât am putut observa că nu mai era nimeni, nici măcar câinii care odinioară se aciuaseră printre mașinile din parcare. P estradă, liber, nici un suflet nu se plimba la ora asta în creierii nopții.
Nici mai departe, pe E85 lucrurile nu stăteau diferit aceeași pustietate spartă doar de luminile vreunui tir ale căror lumini m-au trimis la Moș Crăciun. Poate vine și anul acesta, cine știe?!
De îndată ce am parcat călătorii au ieșit din aeroport cu bagaj cu tot, semn că măcar în cel din urmă ceas oamenii s-au mobilizat.
Au admirat și ei luna, că nici nu se putea altfel.
Am ajuns acasă puțin după ora 4 și evident că nu am plecat direct la culcare chiar dacă eu știam că urmează o zi mai mult decât plină pentru mine. Din martie de când nu l-am mai văzut nu puteam rata nici o clipă.
Acum, când miezul nopții se apropie iar, anunțând începerea unei noi zile, mă gândesc că nu am dormit aproape deloc având de onorat niște angajamente.
Dacă m-am descurcat?
Eu sper că da, pentru că mi-am dat toată silința! Oricum, pentru mine copiii sunt o sursă de bucurie și energie nu altceva, deci mi-am încărcat bateriile de la ei.
Cum? Iată!
Povestesc mâine că acum chiar nu mai pot.
