Un final de lună cam complicat la început de săptămână însă cum toamna-i toamnă și nu putem comenta capriciile ei, le luăm ca atare și încercăm să strecurăm printre picurii de ploaie ceea ce avem nevoie adică joc, bucurie, învăț, siguranță.
Fluturașii erau la masă când am ajuns la ei, micul dejun fiind foarte important. Când au revenit în grupă totul era pregătit pentru ce avea să urmeze și aici mă refer la materiale pentru că reacția copiilor nu poate fi previzibilă oricât de bine i-ai cunoaște.
Vremea s-a aflat în atenția noastră pentru că au tot auzit despre ciclonul care ar fi amenințat țara noastră. Din fericire previziunile meteorologilor s-au dovedit a fi mult accentuate, starea de alertă aducând pe unii în situații greu de gestionat. Poate și pentru că în sudul țării acum câteva săptămâni au fost niște inundații care au lăsat în urma lor prăpăd.
Așadar, toamna cu lunile ei, anotimpurile celelalte, zilele săptămânii, ce punem pe noi când afară plouă și e vânt toate au fost trecute în registru. Sunt noțiuni care se repetă de ani de zile, vocabularul diferind acum, el cuprinzând mai multe și complicate cuvinte.
Povestea pe care am pregătit-o a fost una atât de frumoasă copiii intrând cu mine în ea, așa postamentul pentru dialogurile ulterioare fiind deja garantat. Și nu am intrat doar în poveste ci într-o țară: Țara oglinzilor.
Ce am găsit noi acolo?
Un băiețel pe nume Toni, explorator neobosit, care auzind vorbindu-se despre Țara Oglinzilor a dorit să o viziteze. Doar că, odată ajuns acolo, păzitoarea neînfricată a acestui tărâm i-a tăiat calea cu întrebarea:
Cine ești tu?
Ce a spus Toni nu răspundea la întrebare așa că a fost invitat să intre, poate așa va găsi răspunsul potrivit. În Țara Oglinzilor Toni a înțeles că fiecare om înseamnă mai mulți oameni la un loc și, în plus, fiecare dintre ei poate învăța și se poate schimba.
S-au regăsit, mulți dintre ei, atunci când reflexia lui Toni arăta un visător ori un urs care mormăie, un bun profesor pentru surioară sau un bufon. Cât despre „cățelușul” speriat în noapte multe au fost de completat. Am aflat care visează în culori și care alb-negru, cine are coșmaruri și de ce, cine vede ochi roșii prin cameră. Despre eroi, e vreunul care nu se simte așa? Fericirea mea e aceea că am putut aduce în atenția lor o poveste atât de frumoasă iar ei mi-au fost parteneri de dialog cum numai niște copii de grupă mare pot fi.
Am trecut la etapa următoare, aceea în care am vorbit despre corpul uman. Unde sunt organele de simț?
Care sunt părțile componente ale corpului uman?
Cu ce este acoperit corpul omenesc?
Sub piele ce se află?
De ce simți mușchii așa de încordați când stai în anumite poziții?
Ne-am grupa, mai apoi, doi câte doi pentru a ne realiza conturul pe o coală de hârtie.
Pe o parte unul, pe o parte celălalt pentru ca mai apoi să completăm această siluetă, doar așa dându-ne seama care dintre noi este.
Nu aveți idee ce a ieșit și nici nu s-a terminat. Sunt multe efecte individuale ori ele trebuie desenate în amănunt.
O fișă a încheiat activitatea noastră cu toate că mai avea pregătite și altele, dar voi reveni pentru a nu lăsa neterminat ce am început.
La data de naștere a fost mai greu în rest s-au descurcat de minune.
Unul dintre copilași a cerut ajutor colegei pentru că nu știa cum să deseneze un scrob, aceasta fiind mâncarea preferată.
Am părăsit grupa după ce s-au dus la masa de prânz cu promisiunea că revin curând. Și-mi voi ține această promisiune, negreșit!
