Eram la croitoreasă când telefonul a sunat. La celălalt capăt era Mihaela.
– Hei, ce faci? Nu poți veni până la grădi?
– Pot, acum? S-a întâmplat ceva?
– Ah, nu! Vreau să te rog ceva.
– Ok, vin, dar să termin aici.
Și m-am dus, acolo având parte de o surpriză foarte plăcută. Fluturașii m-au colindat și urat glăscioarele lor așezându-se definitiv, de parc-ar mai fi fost nevoie, în sufletul și ființa mea.
Am cântat și ei cu ei, am dansat și bucurat într-un fel cum doar cei care lucrează și iubesc copiii pot pricepe.
Și dacă tot am ajuns la ei, puteam eu pleca fără să se audă o poveste? Evident că nu! Iris a fost responsabilă cu povestea, ea aducând cartea.
După atâta dans și zbenguială, momentul de tras sufletul a fost prins într-o poveste cu Moș Crăciun, un ponei necăjit, niște cai care se credeau perfecți și un ren care a răcit nemaiputând a trage la sania Moșului. Ori dacă echipa nu e completă, mai ajung cadourile la copii? Nu!
Mulțumesc frumos copiilor!
Mulțumesc frumos doamnelor!
Mulțumesc frumos părinților!
Sărbători și sănătate și tot ce vă doriți!
