Am mai dat o parte din acest titlu unui articol scris pe 6 septembrie 2024, atunci când mă aflam la fiul meu cel mare la Colchester. Mi-am adus aminte de secvența asta în momentul în care am făcut o fotografie.
Acum sunt la fiul meu cel mic, în apartamentul în care stă. Ingredientele sunt aceleași: ceai/cafea, carte, atmosfera domestică a unei bucătării. Eu nu știu dacă mai sunt la fel (înclin să cred că m-am mai schimbat și eu) însă știu că dragostea mea pentru el este diferită, mai mare de la zi la zi.

A început anul universitar și vreau să cred că nu va fi precum vremea din cele doua zile. Multă ploaie rece, vânt pe măsură, temperaturi mici de 5-6 grade, și un cer spuzit de nori furioși.

Ne-am trezit puțin după ora 6 pentru că tânărul dorea să ajungă la cursuri și când am văzut cum toarnă, l-am dus cu mașina o bucată de drum. Apoi am avut de făcut un comision și am prins un trafic deloc străin mie din vremurile când duceam copilul la școală. Stațiile de tramvai erau tixite de tineri zgribuliți, fiecare îngrămădindu-se în gențile ori rucsacurile pe care le cărau dorind a se proteja de ploaie.



Nici eu n-am rămas mai prejos, alergând pentru a-mi rezolva agenda și în mare parte am reușit. Ar mai fi fost câteva însă sărbătoarea religioasă din calendar a schimbat mersul. Continui mâine când sper să bifez ce n-am reușit astăzi. Poate nu însoțită de aceea ploaie sâcâitoare.