Prima zi din luna asta care se vrea a fi una revigorantă, prima din lanțul ce urmează după o toamnă și o iarnă care s-au așezat destul de greu pe sufletul meu, este de peste două decenii despre el. Mai multe despre el pentru că astăzi am fi sărbătorit ziua lui de naștere. Așa cum știam noi și cum am făcut-o în interiorul familiei noastre.
Doar că acum datele sunt complet altele, pentru că el nu mai este. A dispărut în cel mai spectaculos mod cu putință acum aproape cinci luni, lăsându-ne muți de uimire, dar mai ales de ce avea să urmeze.
Citeam în scrierile celor care se pricep la problemele sufletului că perioada de doliu durează un an și trebuie să parcurgă toate evenimentele pe care le-am fi trecut/petrecut dacă am fi fost în formulă completă.
Mi-am reamintit de petrecerea lui de patruzeci de ani, poate cea mai spectaculoasă a existenței noastre împreună, atunci când alături de prietenii noștri am închiriat o cabană și ne-am simțit bine. Iubiți așa cum eram, fără a ține cont de părerile dinafară, la adăpostul căldurii pe care familia noastră de atunci o avea și emana.
Eram fericiți și nu știam, evident că nu știam!
Îi plăcea tare mult că sosise pe lumea asta odată cu prima zi a primăverii considerând asta ca o veșnică renaștere, iar viața pe care a dus-o cam așa a fost: o veșnică renaștere ca să nu spun căutare.
Îi plăcea să primească și să poarte simbolul mărțișorului și modul în care privea la firul împletit era unul aparte. Nu-mi vine să cred că scris asta, chiar nu-mi vine, e ca și cum nu ar fi despre mine și viața mea. Clar nu despre viața mea!
În toți anii petrecuți alături i-am oferit mărțișorul atât de așteptat pe lângă cadoul aferent aniversării iar astăzi nu am putut proceda altfel.
Ce s-a mai petrecut în restul zilei, chiar dacă foarte important din anumite puncte de vedere are o importanță mai mică.
Poate o melodie nouă care mi-a mers la suflet.
Sau, poate, o melodie veche care s-a cuibărit mai abitir în ființa mea.
Isn’t it a Pity – Nina Simone
Poate întâlnirea cu un om drag care vindecă, la propriu, oasele și mușchii obosiți și nu numai.
Poate materialele pe care le pregătesc pentru atelierul de mâine lângă o gură de vin fiert.
Poate rândurile pe care le-am scris pentru revistă acum ceva ani.
Însă dacă e să fiu corectă, azi a fost despre el. El, tatăl copilului meu.
