Am intrat la micuții de trei ani hotărâtă să aduc în grupă raze de soare. Afară era cald, frumos, cu aer din acela care îți șoptește că iarna s-a dus fără să mai ceară voie. Și dacă tot era 1 martie, ne-am învârtit – la propriu și la figurat – […]
Mama
Prima zi din luna asta care se vrea a fi una revigorantă, prima din lanțul ce urmează după o toamnă și o iarnă care s-au așezat destul de greu pe sufletul meu, este de peste două decenii despre el. Mai multe despre el pentru că astăzi am fi sărbătorit ziua […]
Chiar dacă suntem în data de 6 martie, astrele au așezat lucrurile de așa natură ca să sărbătoresc alături de Fluturași Ziua Mamei. Suport mai bun decât cartea de la cartemma, Mama, nici că se putea să am. Mama. Nume unic, nume multiplu. Sunt tot atâtea mame, câți copii. Mama. […]
Fălticeni, 16 aprilie 2020 Pandemie: infectați 7707/ 392 decedați/ 1357 vindecați Astăzi am ieșit pentru că a trebuit să merg la farmacie să-mi iau rețeta. Nu-mi place să ies din pricina manevrelor pe care le am de făcut când mă întorc. Toată așa zisă decontaminare îmi mănâncă mult mai multă […]
„Mama, ideal de femeie, fermecător şi venerat.” Lev Tolstoi Mama – singurul cuvânt care nu poate fi definit printr-o singură expresie; un cuvânt care întruchipează toată iubirea pe care o ființă umană o poate oferi. O mamă nu este doar o persoană care a născut un copil. Dacă mă întrebați, […]
Am dorit să văd cum anume e privită o carte destinată celor de 14+, așa cum scrie în prezentarea ei pe site-ul editurii cartemma, de niște preșcolari care nu știu a citi și nici nu pot scrie. Și ca de fiecare dată, dacă „haina” pe care o dai cărții pe […]
Am primit cartea Mama de la editura cartemma, demult, prin primăvara trecută și am avut răgazul să o citesc, iubesc, amușinez, îmbrățișez, mângâi, analizez, comentez. Eu cu mine, cu trăirile mele și amintirile adunate în timp. E o carte pe care-ți dorești că o ai, pentru că e atât de specială și […]