machetedidactice.com

„Numărul doi” de David Foenkinos

Pentru cine nu face parte din marea masă care-l îndrăgește pe micul vrăjitor și lumea lui romanul lui David Foenkinos n-are nici o importanță, nu-i spune nimic. Fenomenul Harry Potter este unul la scară planetară, ceva ce a generat o adevărată industrie schimbând viețile nu doar participanților direcți și celor indirecți, făcând victime colaterale.

Numărul unu, Daniel Radcliffe este actorul ales să joace Harry Potter alături de Rupert Grint și Emma Watson.
Numărul doi, Martin Hill, un londonez în vârstă de zece ani este ghinionistul care nu este ales să joace rolul și suferă cu fiecare mențiune a unuia dintre romanele, filmele sau produsele derivate ale poveștii.

Este adevărat că acest băiat are mai multe handicapuri:
– un tată britanic, nefumător, victimă a cancerului pulmonar.
– o mamă jurnalist, care își reconstruiește viața cu un pervers narcisist înainte de a scrie o carte spre gloria DSK și de a cădea în brațele unui ofițer de poliție.
Uneori este nevoie doar de un lucru minor pentru ca soarta să se schimbe și nu într-un mod bun. Martin Hill, propulsat la îndemâna viselor de o combinație extraordinară de împrejurări, se trezește imediat smuls din această șansă neașteptată, deși nimic nu îl desparte de ultimul său concurent, alegerea care trebuie făcută plasându-l definitiv deoparte. Nu am fost pusă niciodată în situația asta însă acum, prin prisma anilor pe care îi am pot face acest exercițiu de imaginație. Viața lui Martin este contaminată de lumea lui Potter prin merchandising-ul agresiv care ajunge să atingă obiectele comune ale vieții de zi cu zi aducându-i mereu gustul amar al eșecului.

Cu finețe și umor, David Foenkinos descrie calea lungă a crucii lui Martin, apoi învierea sa și, astfel, privește, mai larg, soarta care îi amenință pe toți cei care suferă un eșec, oricare ar fi acesta.

Oferă astfel o frumoasă lecție de viață, un mesaj încurajator de speranță și ne amintește că experiența este suma erorilor acumulate care ne fac să creștem atunci când învățăm din ele.

Acest roman îi aduce un omagiu și lui J.K. Rowling, creatoarea seriei Harry Potter, denigrată astăzi de activiștii trans și ayatollahii „culturii anulării”.

Încă o dată David Foenkinos analizează bolile societății noastre și transmite un mesaj de rezistență. O adevărată bucurie în sufletul meu!

Ce mi-a plăcut?
În primul rând atitudinea părinților după ce au divorțat reușind a gestiona bine situația fiului lor.
De asemenea, momentul în care Martin, un licean care termină cu calificativul foarte bine, își anunță mama că nu dorește să se înscrie la o universitate pentru a urma o pregătire academică. Nu are loc nici o criză în relația lor mama înțelegând și acceptând alegerea fiului.
Atitudinea pe care o are Martin care în calitate de director de casting la Lucru trebuie să aleagă paznicii de sală. Atunci constată că mulți candidați care veneau la muzeu erau în căutarea unui refugiu așa cum fusese și el cu ani în urmă după terminarea liceului.

La fel ca el, bărbați și femei se refugiau aici în speranța de a fugi de prezentul dureros. Mai mult, se regăsi în fața unei veritabile armate de numărul doi.
Printre candidați, întâlni un scriitor finalist al Premiului Gouncourt în 1978. În acel an, îl obținuse Patrick Modiano, la vârsta de treizeci și trei de ani, pentru cel de-al șaselea lui roman, Strada Dughenelor Întunecoase.

Pentru cel care pierduse, gloria Celuilalt devenise prelungirea permanentă a eșecului său. Epuizat să-l vadă peste tot pe cel care fusese o scurtă vreme rivalul său, ajunsese să renunțe la scr4is. Și iată că acum voia să se refugieze într-un muzeu. Parcursul acestui bărbat, similar cu al lui, îl bulversă pe Martin. Îl angajă imediat. (pagina 201)

Martin Hill este un personaj fictiv chiar dacă este construit în jurul unui fenomen real legat de povestea lui Harry Potter. Inventat din cel mai impresionant entuziasm colectiv care există, un fenomen social exploatat comercial până la refuz, este un pretext puternic pentru multe reflecții. Într-o lume condusă de cultul performanței și imaginii, în care fericirea este afișată – și reverberată la nesfârșit pe rețelele de socializare – cu standarde pe cât de vanitoase, pe atât de artificiale, nu ajungem să găsim realitatea mult mai plictisitoare și mai detestabilă decât este, permițându-ne să fim furați de adevărata fericire de a exista, dizolvați în frustrare și un sentiment absurd de eșec? Să invidiem tot ceea ce suntem făcuți să credem că este de dorit, să cuantificăm succesul în termeni de notorietate și avere, să ne mulțumim doar să avem mai mult decât aproapele, uităm să nu trăim, pur și simplu?

Amestecând un umor discret de culoare cu geniul său pentru fraze scurte care atrag atenția, David Foenkinos reușește într-un mod foarte original să ne facă să înțelegem că acest celălalt pe care îl invidiem atât de mult este poate, de foarte multe ori, doar ascuns în sufletul nostru, incapabil să-și dea seama de fericirea și norocul lui.

Scrisul lui David Foenkinos combinat cu universul Harry Potter oferă cititorului o poțiune suculentă! Între magia unei lumi de hârtie și deziluzia unei vieți de zi cu zi foarte reale, această poțiune are puterea de a te face să-ți schimbi emoția cu fiecare pagină dată. Bea direct pentru și mai mult efect!

Lasă un răspuns

%d