machetedidactice.com

Crăciun 2023 * Prezent și mai puțin trecut

Ar trebui să încep cu trecutul, că așa e ordinea și pentru că nu se mai poate nimic modifica.

Aducerile aminte legate de această zi sfântă sunt în primul rând despre familie și cărți. Familia e ceva ce nu poate fi despărțită de sărbători (în concepția mea), de cele două mari sărbători ale creștinătății. Cărțile sunt cele care mi-au fost prieteni adevărați nelăsându-mă singură niciodată, dar niciodată și ce bine că sunt atât de multe și am de unde alege cu toate că eu cred că ele mă aleg pe mine. Moșul de anul acesta a adus cărți, nu doar mie ci și celor dragi mie, și chiar dacă nu au fost atâtea câte erau pe lista mea am fost mai mult decât fericită gândindu-mă că putea fi mai rău. În situația în care sunt acum nu am cum să am pretenții cu toate că mereu am fost un om modest, fără pretenții exagerate. Una dintre cărțile pe care le-am primit a fost mai mult decât dorită pentru că este semnată de Narine Abgarian celelalte două pe care le-am citit înainte plăcându-mi foarte mult. E o carte pentru copii apărută la editura Frontiera însă a venit la momentul oportun. Maniunea a intrat în viața mea la braț cu Narine, supravegheate de războinica Ba, obedientul Mișa, drăgălași părinți ai Narinei și celelalte fiice ale lor, Karina și Gaiane. Eu, cea care am trăit perioada în care se desfășoară acțiunea poveștii, am înțeles mai mult decât perfect starea descrisă însă pentru un tânăr/copil de acum e mai greu, uneori imposibil de intrat în acești șoșoni. Am stat până aproape de prânz în pat și am citit, oprindu-mă pentru a lua masa de prânz pe care am servit-o la sora mea, neuitând a lua și cartea cu mine. Era mai mult decât necesar a o avea lângă mine în această zi de poveste mai ales că locul este unul de vis. Dream house așa cum a numit-o Luca.

Când se întâlnesc poveștile.

Nu mai am mult, o termin în seara asta și voi povesti despre ea mâine că merită răspândită povestea.

Am petrecut o după-amiază atât de domestică încât sufletul meu a avut răgazul să-și tragă sufletul. Cu Luca alături, dar și cu mama, sora și cumnatul meu totul a fost exact așa cum trebuie.

Căldură focului este tămăduitoare pentru mai multe părți ale corpului. Am profitat de ea la maximum.

Am mâncat puțin, mai mult am ciugulit ceva brânzeturi, vreo câteva măsline și o bucățică de friptura atâta cât să ronțăi doi castraveți murați. De băut nimic pentru că eram cu mașina însă acum, când scriu aceste rânduri, am lângă mine un pahar cu vin

O dovadă că e nevoie de atât de puțin pentru a fi fericit.

Cu speranța că ați petrecut un Crăciun în bună regulă vă îmbrățișez și fug să termin cartea. Spor la ce mai citiți.

Lasă un răspuns

%d