machetedidactice.com

Un Ajun de poveste

Nu știu de ce însă așa am simțit că a fost. Atâta armonie și liniște nu știu de când n-am mai simțit. Poate pentru că acum știu că nu mai privesc și alți ochi nedoriți și nu mai comentează oameni care cred că mă cunosc când realitatea este alta. Acum sărbătoarea este doar a mea și a familiei mele, atât. A mea și a familiei mele iar ce împărtășesc este că așa doresc eu nu că-mi fură careva secvențe atât de intime.
Și a sosit Moșul, unul așa de bogat cum nu-mi închipuiam că poate fi.

Darurile au fost de toate felurile predominând cele mărunte, de suflet și de ostoit durerile fie ele ale trupului ori ale minții.

La fel a fost și acolo unde trăiește cealaltă jumătate a inimii mele.

Sper ca măcar în al doișpelea ceas să încep să învăț din lecțiile pe care viața asta mi le-a tot dat.

Sper ca de acum înainte între mine și fiul meu să nu mai fie loc pentru nimeni nepoftit/nedorit iar eu să am puterea și înțelepciunea să iert și, dacă se va putea, să uit.

Moșul a plecat și l-am urmărit cu privirea pentru că altfel nu aveam cum observa minunea de afară. A fost minunat și simplu, firescul și normalul reîntorcându-se în familia mea. Dar tot nu pricep de ce a fost nevoie de așa o desfășurare de forțe, de așa mulți ani – nepermis de mulți și așa întâmplări zguduitoare.

Crăciun cu liniște și sănătate! În rest nu știu dacă mai contează ceva.

Lasă un răspuns

%d