machetedidactice.com

Oare cum s-ar potrivi mai bine?

Ziua a început devreme pentru că e mult de migălit și sunt sub presiunea timpului, vestea dimineții a fost una tristă aflând despre moartea lui Aurel Mitran. Nu știu ce mecanisme s-au activat însă mi-am reamintit întâlnirile pe care le-a avut cu Andi Moisescu, unele pe care le-am privit cu mult interes. Mai am niște amintiri cu domnul Mitran de la sfârșitul secolului trecut, atunci când impresaria niște artiști care cântau vara pe litoral sub umbrela unui mare producător de tutun din State. Cât timp am meșterit nu am dorit a reasculta nimic, poate din nevoia de a le lăsa a se așeza în suflet aceste informații, legate în mare parte de tinerețea mea. Probabil o voi face în zilele ce urmează atunci simțind nevoia.

După doișpe trecute am plecat în târg să mai cumpăr una alta care se cereau fiind necesare în procesul de meștereală, prilej cu care am schimbat câteva vorbe, chiar mai multe, cu vechi cunoștințe pe care le-am întâlnit. De fiecare dată când fac acest exercițiu am un sentiment aparte, mai ales dacă cel/cea cu care port dialogul este cineva care e prezent în viața mea din copilărie. Mă uit și în timp ce vorbim apar flash-uri cu chipul din copilărie, fiind învăluită de senzații aparte. Imaginea copilului care se suprapune peste chipul bătrânului (că la cincizeci+ nu mai ești altceva) e ca o călătorie care are mai multe semnificații acum. Și nostalgii.

În ciuda faptului că e sâmbătă, ziua în care luam prânzul în familie, astăzi l-am sărit. Motivul a fost unul simplu, nu ne-am sincronizat, fiecare alegând să mănânce la liber când a dorit. Eu am avut proasta inspirație de a ciuguli niște merișoare uscate cu iaurt și cred că ele s-au umflat peste măsură în stomacul meu dându-mi o stare de disconfort eliminând orice dorință culinară. După amiază a fost una dedicată în întregime meșteritului în prima fază fără niciun sonor pe fundal pentru ca în momentul când gândurile mele au devenit prea zgomotoase și acuzatoare să optez pentru un podcast, „Aproximativ discuții” cu Gojira, pe care l-am descoperit pentru că Andi Moisescu a fost invitat. Îl admir pe Andi și am ascultat.

Și pentru că mi-a plăcut modul în care s-a purtat dialogul am mai ascultat unul în care invitat a fost Dani Oțil, eu nefiind o admiratoare a lui. Am descoperit însă un bărbat deștept, echilibrat, cu un discurs articulat și coerent, argumentat și așa nici nu mi-am dat seama când au trecut doua ceasuri.

După ce s-a terminat am mai ascultat câteva melodii care să însoțească încheierea zilei de lucru îmbrăcând-o în acorduri melodioase. Acum sunt în pat, și înainte de a scrie aceste rânduri am recitit câteva pasaje din cartea pe care tocmai am terminat-o, Elizabeth Finch, nedorind a o pune la locul ei fără a nota aici:

– Există lucruri care depind de noi și lucruri care nu depind de noi. Iar noi trebuie să învățăm să le deosebim și să ne dăm seama că nu e nimic de făcut în privința a ceea ce nu depinde de noi, iar după ce recunoaștem asta, avem cale liberă spre o adevărată înțelegere filozofică a vieții.

– Și fericirea? am întrebat.

– Cred că stoicii erau de părere că adevărată înțelegere a vieții ține de ceea ce oamenii mai puțin filosofici- ca tine-ar numi fericire.

– Bun, atunci răspunde-mi la asta. E iubirea ceva care depinde de noi sau ceva care nu depinde de noi? Ce-ar fi spus EF despre asta? Anna a așteptat puțin.

– Cred c-ar fi spus că majoritatea oamenilor își închipuie că depinde de ei, dar că în realitate nu-i deloc așa.

Nu vreau să sting lumina înainte de a citi câteva pagini din „Theodoros”, o provocare de la Clubul de lectură căreia vreau să-i dau curs. Sper să o duc la bun sfârșit. Noapte bună!

Lasă un răspuns