machetedidactice.com

Final de an 2022 cu Dar Motan și Cristina Andone într-un atelier de poveste

Da, știu! A trecut mai bine de o săptămână, dar parcă a fost ieri. Ori acum, sau ce spun eu, parcă nici nu s-a terminat. Așa de frumos a fost că-mi place să cred că am fost cel mai bucuros copil din toți câți au participat la acest atelier de lectură.
Și nu cred că a fost întâmplătoare această sincronizare, asta după ce am tot pândit ce și cum să mă întâlnesc cu Cristina. E de ici de colo că pe final de an, tocmai la Brașov, să am eu parte de așa trăiri? Mno, nici pe departe! Astrele s-au aliniat perfect!
Am plecat de acasă în dimineața zilei de joi, convinsă fiind că drumul pe care-l aveam eu de străbătut până acolo nu e așa aglomerat cum e cel dinspre București și așa a fost. Un freamăt m-a însoțit de când am știut nerăbdarea crescând odată cu trecerea timpului și scurtarea distanței.
Drumul a fost minunat, într-un decembrie cu grade de aprilie, un soare pe măsură și un cer de un albastru bun de pus pe pânză.

Am ajuns cu o oră mai devreme, răgaz suficient pentru a găsi locul cu pricina, asta nu fără peripeții.

Și am reușit! O oră a fost de ajuns, e drept cu ajutorul unui domn foarte drăguț care m-a îndrumat, pentru a spune prezent. Și ce bucurie!
Locația unde a avut loc acest eveniment este una foarte frumoasă, proaspăt renovată, un adevărat lăcaș de cultură, iar asta s-a văzut și simțit de îndată ce am pășit în interior.

Nu am venit la întâlnire cu mâna goală, ci am meșterit Cristinei un Cat Dream Catcher pentru că am dorit a avea ceva care să poarte amprenta mea personală.

Preț de jumătate de ceas, începând cu ora stabilită, Cristina a reușit să capteze atenția atâtor de mulți copii, de vârste diferite, de parcă ar fi avut o baghetă magică. Dacă doriți mărturii palpabile, vă invit să urmăriți înregistrarea de mai jos. Chiar merită să alocați aceste treizeci de minute cât durează!

De îndată ce s-a terminat dialogul dintre Cristina și micii cititori, a urmat o sesiune de autografe, atmosfera fiind una pe care aș fi dornică de a o retrăi mai des.

Copiii trăgeau de părinți să le cumpere cărțile, teancurile scăzând văzând cu ochii. Îmi pot imagina partidele de citit cu voce tare care au urmat, pentru că am făcut exercițiu, din fericire, ani de zile.

A fost ocazia mult așteptată de a vorbi cu Cristina, pe îndelete, eu având toate simțurile ascuțite încercând să prind toate detaliile pentru a le putea accesa mai târziu ori de câte ori va fi nevoie.

Puteam eu visa la un final de an mai special? Pentru că nu trebuie să amintesc faptul că interacțiunea Cristinei nu a fost doar cu copiii ci și cu părinții, întrebându-i la un moment dat dacă au greșit. Au ridicat ei mâna?

Am avut norocul să trăiesc câteva ore de care îmi voi aminti mereu, cu drag și un zâmbet pe față, mustăcind. Mulțumesc, om de poveste!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: