E o perioadă în care moartea este prezentă mai mult ca niciodată, cel puțin pentru mine care am avut norocul de a nu traversa nici un război ori o calamitate majoră.
În ’71 la marile inundații, zona noastră a fost ferită iar viețile omenești nu au fost puse în pericol, la fel fiind și în 1977, la cutremurul de pe 4 martie, atunci când partea de sud a avut mulți morți și pagube materiale însemnate.
Însă acum, odată cu înaintarea în vârstă, dar mai ales cu acest virus nimicitor, oamenii dragi mie, oamenii care au reprezentat o constantă a vieții mele, dispar.
Anul trecut, la început de aprilie a trecut în neființă doctorul Dimitriu, cel care m-a vegheat toată perioada mea de adult, fiind părtaș la venirea pe lume a fiilor mei.
Acum, iată că alt doctor, de data asta al copilăriei mele, s-a hotărât să plece.
În casa copilăriei mele veneau, foarte, foarte des mai mulți medici.
A fost doctorul Fridman, cel care a plecat în țara lui atunci când s-a putut și regimul comunist a permis. Îmi aduc aminte de el și de modul cum ne îngrijea, dar mai ales de siguranța mamei știi că un profesionist răspunde la orice oră din zi și din noapte veghind la sănătatea noastră. După ce el a plecat alți doctori au trecut pragul casei foarte, foarte des.
Primul dintre ei, doctorul Vasilache, chirurgul priceput și foarte pregătit, a trecut în lumea celor drepți după Revoluție. Nu pot uita modul lui de a se comporta, pildele pe care ni le dădea și felul în care se comporta altfel decât auzeam la cei din jurul meu. Avea de spus povești din care răzbătea multă durere și suferință, aceea a copilăriei și tinereții lui, cea care a fost schilodită și chinuită de regimul comunist. Un tată intelectual, chirurg de elită, dus în lagăr, o mamă care s-a lăsat de meserie pentru a avea grijă de copiii de acasă, multe lipsuri și frică de îndurat.
Alt doctor care ne vizita atunci când nu era de gardă era doctorul Șerba.
O minune de om cu o vorbă specifică ardelenilor, zona de unde provenea, cu multă veselie și un sac plin de povești și glume. Era un combatant fervent al comunismului pe care l-a urât pentru utopia pe care o promova, dar totodată iubindu-l pentru faptul că crease locuri de muncă.
Atunci când doctorul Șerba era în casă, discuțiile cu tatăl meu se aprindeau și nu de puține ori apelau la dicționare ori alte cărți de specialitate pentru a elucida contradicția. „Statele lumii” a fost de departe cartea cea mai „abuzată”. Și eu am fost pusă, de nenumărate ori, să citesc anumite detalii despre țările care făceau obiectul vorbirii așa putând afla multe lucruri interesante nu doar din acest domeniu.
Doctorul Șerba, foarte bun medic internist, empatic, hâtru. Avea glumele la el și un zâmbet mereu prezent.
Doctorul Șerba un om iubitor de oameni, omniprezent în viața cetății.
Doctorul Șerba un om pe care nu aveai cum să nu-l îndrăgești prin modul în care înțelegea să-și practice profesia. Era nedespărțit de o geantă generoasă, din piele, în care se găseau formularele pentru rețete, agenda medicamentelor, stetoscopul, parafa și multă dorință de a face bine, de a aduce sănătatea.
(sursa foto: aici)
Doctorul Șerba putea emite păreri pertinente despre diferite opere literare pe care le îndrăgea, scriitori precum Preda, Blaga, Rebreanu, Dickens, Lev Tolstoi ori Dostoievski aflându-se printre ei. Era interesat de evenimentele internaționale fiind la curent cu ele, așa cum îndrăgea să dea diferite pronosticuri ori să facă anumite prognoze.
Era sincer și onest, calități pe care le apreciezi cel mai mult atunci când vine vorba de oameni apropiați, prieteni.
Și mai presus de toate, doctorul Șerba era un om care iubea lucrurile simple care, spunea el, îți aduc fericirea.
Sunt mâhnită de plecarea lui, dar totodată sunt fericită că soarta a dorit ca eu să cunosc un om de o așa factură. Drum lin, domnule doctor Șerba! Sunt convinsă că nu veți rămâne fără pacienți oriunde ați profesa, cu aceeași plăcere, determinare și profesionalism!
