machetedidactice.com

Uneori nu știu ce titlu să pun

asta pentru că sentimentele care mă încearcă îmi transmit tot soiul de modele, unul mai interesant ca altul însă poate la final voi găsi varianta cea mai inspirată.
Aseară, aproape de ora de culcare, l-am auzit pe licean că ar vrea să meargă la grădiniță și nu singur ci cu prietenul lui, unul tot de atunci. Am căutat printre fotografii, cele de când erau ei la grădiniță și voi pune aici una, făcută în 2011, tot într-un decembrie, când toată lumea îl aștepta pe Moș Crăciun.

Lesne de priceput că cei doi protagoniști ai întâmplării de astăzi sunt foarte prinși de emoția așteptării așa cum au fost și astăzi, după ce am intrat pe ușa grădiniței.

Modul cum au privit astăzi grădinița, una care a suferit transformări majore în ceea ce privește modul în care arată grupele și tot ceea ce cuprind ele i-a mirat, cu atât mai mult cu cât totul li s-a părut extrem de mic raportat la ce știau ei. Și cum să fie altfel în condițiile în care amândoi au crescut atât de mult încât sălile altădată uriașe acum li s-au părut mici! Luca are peste 2 metri înălțime și nici Gabi, prietenul lui, nu e cu mult mai scund.

Grupa la care au fost ei, la doamna Irina, este acum a altei doamne, dar au dorit să se reîntoarcă acolo, așa întâlnindu-se cu tanti Petruța, o infirmieră așa de bună și pricepută amintirea ei rămânând vie în mintea celor doi, dar cu siguranță și a altora.

Au fost și în sala de mese alături de doamna lor, reacția fiind una ce-ar fi fost bună de imortalizat, doar că emoțiile au dictat altceva. Eu am rămas în grupă cu cei cinci fluturași care erau prezenți la grădiniță și i-am așteptat pentru a ne juca puțin și împreună, de dragul vremurilor care lor acum li se par tare de demult. Nu au refuzat joaca alături de noi pentru că, nu-i așa! de ce n-ai dori a te juca și a te simți bine?

Pe repede înainte, de dimineață, am pregătit ceva care să poată aduna cele două generații într-o partidă de joacă și o idee văzută pe grupul Activități grădinițe Tatiana Corciovei m-a scos din impas. Și ceea ce am ales a fost de mare efect, mare și mic fiind prins în joaca asta. Dar mai întâi, cei mici au făcut un tur al grupei lor, una de poveste de altfel, le-au cântat și i-au invitat la dans. Iar cei doi liceeni nu au refuzat, spre încântarea prichindeilor.

După această secvență de dans am trecut la joc. În ce a constat el? Un brad ce trebuia împodobit cu ajutorul abilităților noastre motrice.

După ce am terminat de aruncat toate mingile, am dat bradul jos și l-au împodobit cei mici, completând golurile din el, iar când a fost gata toată lumea a dorit o fotografie cu el. Mici și mari, din nou, deopotrivă!

După joaca asta, liceenii au plecat eu rămânând cu Fluturașii, dar și Buburuzele (colegii de la grupa mijlocie) pentru o poveste că nu puteam pleca fără a o citi și așa am avut un auditoriu mai mare format și din copii cu care nu mă mai jucasem până atunci. Povestea aleasă a fost Iarna Pe cine a salvat bufnița” de Anita Loughrey și Daniel Howarth una din care am putut scoate mai multe secvențe pentru a interacționa cu ei și a fost minunat, așa cum e de fiecare dată. Am descoperit cuvinte necunoscute pe care le-am explicat, am bătut din palme cuvintele, am văzut care sunt personajele poveștii, dar și ce învățăminte putem trage din ea.
La ora când s-a servit masa, copiii au plecat eu rămânând cu micuța Olivia, cea care nu a dorit a coborî la masă, preferând a sta în pat cu mine citindu-i povestea. Iar. Ce plăcere pentru mine să repet această stare!

Se termină anul peste câteva zile. Copiii iau vacanță iar eu nu mai am la cine merge. Vom continua acest demers în 2023, cu aceeași bucurie, determinare, implicare și pasiune. Să aveți sărbători curate, luminate, binecuvântate!

Lasă un răspuns