De când mă știu am fost un om fidel. Relațiilor în care am fost, oamenilor pe care i-am întâlnit, colaborărilor pe care le-am avut. Fidel până când am avut dovada trădării, la multe dintre ele renunțând nu chiar din prima așa cum ar fi fost firesc. Sunt un om de cursă lungă pe care te poți baza, care nu abandonează la greu și care se dăruiește total. Am pierdut, destul de mult în anumite momente și din nefericire nu am învățat ceea ce era de învățat, dar voi continua să mă străduiesc să devin o variantă mai bună a mea măcar puțin câte puțin.
Și când spun că sunt fidelă am și argumente, despre unele dintre ele vorbind acum.
E vorba despre medicii la care am apelat și care au grijă de familia mea de ani de zile. Medicul de familie e alături de noi de 28 de ani. Nu a contat că la un moment dat ne-am mutat din oraș, ea a fost alături de noi necondiționat, respectul fiind reciproc și colaborarea la fel. Am fost binecuvântată să am alături de băieții mei un așa profesionist pe care-l respect și iubesc din tot sufletul meu.
Lângă dumneaei a stat și medicul meu ginecolog cel care m-a supravegheat nu doar pe specialitatea lui ci și extra. L-am pierdut la începutul pandemiei, fiind una dintre pierderile cele mai mari pe care le-am avut în viața asta. Nu e zi să nu mă gândesc la cerându-i sfatul, așteptând de undeva să se și audă. Nu a fost cazul până acum, dar eu mai aștept că trebuie să recunosc asta.
Cu doamna doctor oftalmolog ne-am întâlnit acum mai bine de zece ani, după ce fusesem cu Luca la un consult la o colegă de-a dumneaei și nu ieșise bine, n-are rost să mai specific de ce. Important este că mi-am dat seama și am solicitat o altă părere așa intrând în contact cu ea.
De atunci, de când am văzut-o prima dată am stabilit o legătură care iată! ține și astăzi, an de an mergând la controale chiar dacă în ultima perioadă nu a fost nevoie. Am învățat copiii că trebuie să mergi la doctor regulat pentru a preveni și pentru a fi în cunoștință de cauză asta fără a te durea nimic.
Iar astăzi, a venit rândul reîntâlnirii cu ea, o plăcere!
S-ă bucurat când ne-a văzut, ca de fiecare dată, mărturisindu-ne că Luca este singurul ei pacient care după pandemia asta năucitoare pentru ochi nu a avut nevoie de ochelari. Luca, cel care nu a avut telefon până în clasa a VIII-a, refuzându-l, mirarea ei fiind una reală, apelând la aceste gadget-uri abia atunci când nu a mai existat interacțiune fizică, lumea închizându-se.
Luca, cel care a purtat ochelari până în clasa a VII-a după care nu a mai fost nevoie.
Luca, cel care și-a protejat ochii fără a conștientiza asta, pentru că eu i-am acordat timpul de care avea nevoie, activitățile făcute neavând nevoie de telefon, calculator ori televizor.
Luca, cel care nu are televizor în cameră nici acum, refuzând prezența lui toate acestea fiind responsabile pentru rezultatul de astăzi.
Nu la fel s-a întâmplat și în cazul meu, constatând că s-au mai adăugat câteva procente la dioptriile mele, nimic de speriat, dar de urmărit. La mine pe lângă altele e vorba și de vârstă, deci nu mai trebuie de analizat chiar foarte în amănunt. Ochelari noi!
Am plecat fericită că Luca e bine și că eu sunt pe linia de plutire și ne-am bucurat de luminile care împodobesc orașul, atmosfera creată fiind una de poveste.
Ce poveste?
Fiecare după cum și-o țese!
