Decalajul de două ore față de acasă m-a făcut să profit de această zi încercând să acopăr tot felul de dorințe ce se aflau pe lista de așteptare.
Și așa, la prima oră a dimineții, am plecat de una singură la cumpărături, nu că era neapărat nevoie, ci eu aveam nevoie să văd cum arată noul cartier în care s-a mutat copilul. Și e diferit, chiar foarte diferit de anteriorul.
E atât ordine și simț estetic încât nu am avut de ce să mă întreb de ce nu este posibil și la noi. Ce ne determină să vedem în fața ochilor niște clădiri ce seamănă cu niște sorcove?
Drumul până la market a fost presărat cu surprize vizuale la tot pasul, iar eu m-am oprit pentru a le savura. Mozaicuri, inscripții, plăci comemorative, toate m-au fericit și luminat din mai multe perspective pentru că m-au îndemnat la căutări suplimentare.
Miezul zilei a fost destinat treburilor gospodărești, dereticând prin casă și pregătind masa. Au mai fost de rezolvat una-alta, însă fiind făcute cu plăcere, nu mai contează.
Ziua a continuat cu o plimbare în doi, Luca fiind curios să vadă despre ce-i tot povestesc eu. Și el a văzut, eu revăzut minunile proaspăt descoperite. Am mers la vechea locuință, în cartierul pe care-l cunoșteam atât de bine pentru frumoase aduceri aminte și pentru că nu-l văzusem toamna.
Anul trecut, am citit cu voce tare o carte întreagă în parcul de acolo și pentru că n-am dorit să schimb starea pe care o dă această îndeletnicire, acum, locuind la o casă cu curte, am citit finalul cărții pe care o aveam la mine despre care voi povesti cu altă ocazie. Dar n-o ocoliți, că merită descoperită!
Finalul zilei a fost unul albastru și dacă priviți mai jos veți descoperi de ce.
Am petrecut o zi în care o pereche de picioare în plus ar fi ajutat. Dar eu îs mulțumită și așa.
Ziua de mâine poate sosi pentru că eu sunt pregătită (ori cel puțin așa sper) să dau curs tuturor provocărilor.
