La marginea orașului mic, mititel, se afla o curte în paragină, în curte, o casă veche. Acolo locuia Pippi
Șosețica. Pippi avea nouă ani și locuia singură. Nu avea nici mamă, nici tată, dar asta nu era rău deloc, căci astfel nimeni n-o zorea la culcare taman când se distra pe cinste și nimeni n-o obliga să bea ulei de ricin când ea
mai degrabă ar fi ronțăit caramele.
Pippi avusese cândva un tată, pe care îl iubea foarte mult. Și avusese, de bună seamă, și o mamă, dar trecuse
atâta amar de vreme de atunci, că nu și-o putea aminti defel. Mama murise când Pippi era doar un copilaș care
țipa în pătuț cât îl ținea gura, de nu se putea apropia nimeni. Fata spunea că mama era acum în ceruri și o
privea printr-o bortă în nori. Pippi îi făcea de multe ori cu mâna și-i spunea:
– Nu-ți face griji! Mă descurc eu!
Dar pe tată nu-l uitase Pippi. Era căpitan pe-o corabie și naviga pe mări, iar Pippi călătorise cu el până când
fusese aruncat peste bord de o furtună și dispăruse fără urmă în valuri. Însă Pippi era cât se poate de sigură că trăia și se întoarce într-o bună zi. Nu credea ci s-ar fi putut îneca, că era convinsă că plutise pe ape până la
malul unei insule locuite de oameni cu pielea ca abanosul, unde ajunsese rege și se plimba încolo și-ncoace cât
era ziua de lungă, cu o coroană de aur pe cap.
– Mama-i înger și tata-i rege! N-are nimeni așa părinți! se lăuda Pippi. Și, de-ndată ce-și construiește tata corabia, vine și mi ia gi-o si fiu prinfes5! Hei-hop, și vezi atunci distracție!
Tatăl lui Pippi cumpărase casa cea dărăpănată, din grădina părăginită, în urmă cu mulți ani. Se gândise că acolo avea și-și petreacă bătrânețile, împreună cu Pippi, când nu va mai fi în putere să navigheze pe mări. Dar pe
urmă se întâmplase nenorocirea, fusese înghițit de furtuni, așa că Pippi plecase să-l aștepte acasă, la Vila
Villekulla. Așa se numea casa. Era gata mobilată și aranjată, Pippi nu trebuia decât să se mute când poftea. Așa că, într-o frumoasă seară de vară, fata igi lui rămas-bun de la marinarii de pe corabia tatălui ei. Tuturor le era dragă Pippi, iar fetița ținea și ea mult la ei:
– Rămas-bun, băieți! le spuse Pippi și-i pupă frumos pe frunte, pe fiecare în parte. Nu vă faceți griji pentru
mine! Mă descurc eu!
Două lucruri luă Pippi cu ea de pe corabie. O maimuțică pe nume Musiu Nelsson, pe care o primise de la tatăl ei, și o valiză mare, plini cu galbeni. Înșiruiți pe punte, marinarii se uitară lung după fetiță, până aceasta dispăru în zare. Pippi se îndepărtă cu pași apăsați, fără să întoarcă măcar o dată privirea, cu Musiu Nelsson pe umăr și valiza în mână.
Macheta aceasta a fost folosită pentru o lecție alături de niște copii de clasa a IV-a în care se aprofunda predicatul. Am făcut un puzzle din 10 piese, pe spatele fiecăruia urmând ca doamna învățătoare să pună întrebările necesare.
Nu pot decât să-mi imaginez cum anume a fost și cred că micii școlari au avut un partener de lucru pe care nu-l vor uita curând. Cum am lucrat la ea? Ca de fiecare dată, cu bucurie, pasiune și gânduri bune.
Nu o ocoliți pe Pippi Șoșețica și povestea ei. Veți mult mai câștigați dacă o veți afla.
