De câteva zile bune sunt atât de interesată de aflarea cât mai multor informații legat de tăcere, pentru că acum am conștientizat și găsit niște răspunsuri la întrebările care rămăseseră nefinalizate, de-a lungul timpului, răspuns nu neapărat în ceea ce mă privește, dar legat de întâmplări pe care le cunoșteam și pe protagoniștii lor.
Sunt fascinată de ceea ce am descoperit și mă bucur că nu am murit înainte de a le ști sensul și de a completa procesul cunoașterii unul din care nu te oprești atâta vreme cât încă respiri.
Mi-au reapărut în minte întâmplări din copilărie cărora nu le-am dat nici o importanță, însă dacă au rămas acolo înseamnă că au avut o însemnătate aparte. Nu e vorba de ceva grav, însă în economia a celor ce s-au petrecut mai apoi vin, ca o piesă de puzzle, să completeze golul rămas. Și au trecut zeci de ani!
Nici în existența de adult nu am fost scutită de asemenea episoade, în ciuda faptului că sunt o persoană energică, optimistă, încrezătoare în forțele proprii, pentru care familia și membrii ei reprezintă elemente foarte importante. Aici mă refer nu doar la membrii familiei mele ci a familiei extinse în care se regăsesc părinții, frații și tot ce vine legat de ei cu copiii lor cu tot.
Ce vreau să subliniez când rostesc cele de mai sus? Jocul tăcerii, tactica manipulării și controlul emoțional, asta doresc să subliniez.
La început l-am găsit, mai în amănunt analizat, în ceea ce privește relațiile dintre partenerii unui cuplu pentru ca mai apoi, extinzând căutările să descopăr mai multe detalii legat și de copii.
E fascinant cum lucrurile pe care le știi, ori trăit îmbracă o haină de care nu aveai cunoștință și capătă sens. Sensul pe care atât de multă lume caută să-l deslușească.
Iată ce am găsit, pe lângă multe altele, despre semnificațiile tăcerii in cuplu:
– cel care îl practică se pune pe o poziție de superioritate, de dominare, pentru a masca o inferioritate, o incapacitate sau o neștiință, în special cea legată de abilitățile de comunicare, de a susține un proces de comunicare funcțional;
– în principal este o tactică de control și de manipulare a celuilalt, în care mesajul ascuns este „doar tu ești responsabil, vinovat” – întreaga responsabilitate este pasată celuilalt sau i se transmite mesajul „eu nu fac nimic, fă tu toată munca”;
– cei doi parteneri se rănesc reciproc, se lupta unul cu altul, pentru că fiecare dintre ei crede că are dreptate și transmite mesajul „este cum spun eu sau deloc”, așteptând ca celălalt să cedeze;
– poate să ascundă o incapacitate de a recunoaște o greșeală;
– mai este folosit atunci când partenerul care îl aplică simte că nu poate comunica opinia proprie, că nu este auzit, ascultat, că este tot timpul respins sau devalorizat; poate fi un mecanism de apărare, care maschează de fapt tot o incapacitate de a găsi o soluție care să producă un rezultat benefic.
Tăcerea în cuplu naște mai multe tensiuni, creează o atmosferă încordată, produce răni emoționale, stres (corpul devine foarte încordat) și îi îndepărtează pe cei doi parteneri. Situațiile, dificultățile rămase nediscutate se adâncesc.
Negestionarea acestora se transformă în obișnuință, ducând, într-un final, la destramărea cuplului și/sau la satisfacerea nevoilor emoționale în afara acestuia, adică la infidelitate.
E adevărat că tăcerea se poate folosi și în scop constructiv, în ceea ce privește copii, așa cum este în metoda Montessori.
Jocul tăcerii îi ajută pe copii să dezvolte un grad mai ridicat de auto-disciplină, precum şi o percepţie mai acută a sunetelor din jurul lor, sunete pe care majoritatea oamenilor nu le mai bagă în seamă.
Revenind la manipulare, există atât de multe tehnici, pe multe dintre ele neluându-le în calcul ca fiind atât de periculoase, încât nu-ți ajunge o viață pentru a le studia, pricepe și demonta. În funcție de cel care le-a studiat au apărut și liste iar elementele din ele diferă.
Iată o clasificare a tehnicilor de manipulare făcută de George K. Simon, autorul cărții In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People.
Minciuna:
Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.
Minciuna prin omisiune:
Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.
Negarea:
Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.
Raționalizarea:
O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin.
Minimizarea:
Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.
Atenția sau neatenția selectivă:
Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.
Diversiunea:
Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.
Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui.
Intimidarea mascată:
Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese).
Culpabilizarea:
Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.
Rușinarea:
Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă.
Jucarea rolului de victimă („sărmanul/a de mine”):
Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.
Învinovățirea victimei:
Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.
Jucarea rolului de servitor:
Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.
Seducția:
Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.
Proiectarea vinii (datul vinii pe alții):
Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat.
Simularea inocenței:
Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală.
Simularea confuziei:
Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.
Afișarea furiei:
Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.
Dacă ai de-a face cu un partener toxic, un asociat ori o rudă, jocurile minții nu sunt distractive. Ele te pot face să te îndoiești de sentimentele și gândurile tale și chiar dacă la început par dificil de identificat și observat, dacă ai cunoștințele necesare sunt destul de ușor de gestionat. Așa poți aborda problemele direct și stabili o distanță între tine și persoana care se joacă cu mintea ta. E greu, dar nu imposibil.
