machetedidactice.com

„Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.


Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea
rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi.
– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se
lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă.

Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu
adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de
aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce
frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând așa, apucă vulpea
de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui.

Apoi strigă la
boi: „Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă
acasă și să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos.
Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea.


După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine…șor! sare și ea din
car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl
duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
– Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de pește ai! Dă-mi și mie, că ta…re! mi-i poftă!
– Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu.
Dacă ți-i așa de poftă, du-te și-ți moaie coada-n baltă, ca mine, și-i avea pește să mănânci.
– Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele.
Atunci vulpea rânji dinții și zise: Alei, cumătre! da’ nu știi că nevoia te duce pe unde
nu-ți e voia și te-nvață ce nici gândești? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te desară
la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ți coada-n apă și stăi pe loc, fără să te miști, până
despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit șintreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei
și-și vâră-n apă toată coada!


În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de
sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o
vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și,
sărmanul urs, în loc să scoată pește, rămâne făr’ de coadă!


Începe el acum a mornăi cumplit ș-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe că l-a
amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mânia ursului.
Ea ieșise din bizunie și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; și când văzu pe urs că
vine făr’ de coadă, începu a striga:
– Hei cumătre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut să nu mai
rămâie pești în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ie și în râs, se înciudează și mai tare și se răpede iute spre
copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o
creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de
cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi
pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Valeu, cumătre! nu
trage, că-mi rupi piciorul!”


În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din
scorbura copacului.


Și iaca așa a rămas ursul păcălit de vulpe!

Imaginile sunt de pe site-ul twinkl. Le-am mărit după care le-am printat, laminat, decupat și fixat pe un suport de polistiren. Imaginea cu carul și cea cu scorbura au peste zece foi A4. Spațiul camerei mele este cam redus pentru așa de multe machete, dar asta nu a știrbit farmecul poveștii și tâlcul ei. În sala de grădiniță vor putea fi desfășurate altfel, copiii putându-le manevra ca pe niște marionete. Ce jocuri de rol strașnice se vor face!

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “„Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă”

%d