„Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” de Timothée de Fombelle

Într-o noapte futunoasă, în lumea noastră, apare un om care împrumută numele lui Joshua Pearl și începe o viață de exil. Această nouă viață de fugar, chinuită de o durere a dragostei, reprezintă, de asemenea, o căutare misterioasă. Pearl adună o comoară pentru a schimba soarta care l-a condus departe de casă. Dar cei care l-au alungat și l-au urmărit, l-au lăsat să-și găsească drumul acasă? Pearl crede că fata pe care o iubește îl așteaptă încă?

O fată de cincisprezece ani ajunse, așadar, pe pământ, în haosul aceleași furtuni, în aceeași seară de septembrie. Bătea miezul nopții în turlele bisericilor, peste acoperișurile din Paris. Ilian sosise cu câteva ceasuri înaintea ei. (pagina 178)

Navigăm între un basm și un roman istoric. Uneori în acest regat necunoscut, uneori în Franța, în timpul celui de-al doilea război mondial. Modul în care sunt suprapuse aceste două lumi mi-a plăcut foarte mult, dar m-a și contrariat. La început, nu am înțeles cu adevărat cine sunt aceste personaje, de unde vin ele sau de ce au ajuns aici. Dar cu ajutorul cuvintelor potrivite și cu câteva flashback-uri bine lucrate, Timothée de Fombelle deschide ușile pentru noi.

Joshua pare destul de nepoliticos când ne întâlnim cu el pentru prima dată. Dar, puțin câte puțin, îi descoperim istoria și originile. Pentru a evita dezvăluirea povestirii, trebuie să vă spun cât mai puțin posibil, dar este un personaj duios, afectuos, care, prin experiența sa extraordinară, ne încânta atât de mult cât ne și sperie uneori. Motivația lui este cu siguranță cea mai frumoasă dintre toate.
Exista, desigur, Olia, Solange, Lea … indiferent de numele ei. Aceasta este fata pentru care ar face totul. Povestea lui este la fel de ciudată ca cea a lui Josua. Lucrează în umbră pentru cea pe care o iubește, ca să o protejeze.

Lumea magică este întunecată, rece și crudă. Împărăția este condusă de un rege care a devenit tiran și care este chiar gata să omoare membrii propriei familii. Dar unii oameni sunt încă buni și fac totul pentru a proteja pe cei care ar putea întoarce destinul. Chiar și de neconceput. Chiar și ireparabil. Între magie și război, descoperim o țară neglijată, care se târăște sub cenușa celor pe care îi iubeau.
Vom schimba starea de spirit când ne aflăm în Franța anilor 1940. Ne întâlnim cu familia Perle, împreună cu magazinul lor de bezele. Am fost transportată de această dulceață, acest sentiment de bunăstare care vă înconjoară de îndată ce treceți pe ușa casei Pearl. Cu trandafir, mure, fistic sau vanilie … fiecare dintre ele este unică, tratată cu grijă, pentru un anumit client, indiferent de unde provine.

Semnul acela de viață avu darul de a-l liniști. Incredibil, dar Casa Perle părea să rămână în picioare în vâltoarea războiului și traversa anotimpurile în pofida persecutiilor. Therese Pilon îl convinsese: soții Perle nu se aflau în pericol. Bezelele nu erau nici evreiești, nici colaboraționiste, nici comuniste. Făceau parte din partidul zahărului. (pagina 145)

Timothée de Fombelle jonglează între două lumi, între două atmosfere, între mai multe personaje care sunt una. Descoperim poveștile lor, în același timp cu un băiat care se găsește puțin din întâmplare în cabana lui Joshua, după o cădere cu bicicleta. Tânărul devine ochii noștri, scrie povestea pentru noi. El devine martorul unei povesti neobișnuite pe care mulți oameni ar fi greu să o creadă.

Ilian trăi în mijlocul armatei invizibile care-și țesea pânza din munți și până la mare. Se ascundea, îi supraveghea pe trădători, arunca în aer mașinile inamice, aprindea focuri noaptea ca să ajute la parașutarea armelor. Își ștergea urmele și nu se adăpostea niciodată în același loc două nopți la rând. Ziua era greiere, noaptea cicadă. Iarna, se trasnforma în iepurele alb de odinioară, care dispărea în zăpadă. (pagina 160)

E ciudat, magic și poetic. Desigur, se poate simți puțin pierdut în momentul schimbării universului, caracterului și timpului. Dar cred că este necesar pentru o poveste ca asta. Unul are impresia de a avansa într-un vis, destul de încețoșat și vag, sau cine nu discerne neapărat adevărul falsului. În timp ce acest lucru ar putea fi un punct negativ, consider că acest sentiment de a fi pierdut din moment în moment în poveste ne aduce mai aproape de personaje și viața de zi cu zi. Trebuie să ne simțim pierduți la rândul nostru, pentru a înțelege mai bine ce îi înconjoară.

Însă speranța nu-l părăsise întru totul. Spera că într-o zi se va afla povestea aceasta care vorbea de moarte și de surghiun și care se termina prost. Poveștile nu au darul de a învia morții, însă prin ele iubirea acestora trece în nenurire. (pagina 255)

Este o poveste unică, plină de speranță și sensibilitate.

Am intrat în povestea lui Joshua Perle în regatul lui Sadoveanu. Nu puteam găsi alt loc mai bun chiar dacă unii ar mustăci auzind asta. Acolo, la casa lui, fiecare anotimp spune o poveste și m-am simțit datoare să vin și eu cu una. M-a întâmpinat un cățel, în afara lui nefiind nimeni, iar el a fost mai mult decât bucuros să mă asculte. Iar eu să-i citesc. 🙂

 

 

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: