Într-una din serile trecute, înainte de a închide calculatorul, am văzut o întâlnire despre care aveam idee, una dintre Ioana Macoveiciuc și Oana Moraru, despre
A început puțin mai târziu de ora anunțată însă ceva mi-a spus că trebuie să rămân să urmăresc, chiar dacă a fost anunțat faptul că se va posta mai apoi înregistrarea. O atașez și eu aici pentru că dacă sunteți interesați de acest subiect, indiferent de cum le percepeți pe aceste două doamne, trebuie să ascultați ceea ce spun.
Nu a durat mult, o oră, însă eu una am fost fascinată de subiect, doamne, intonația cu care s-a purtat dialogul, ideile care au fost împărtășite. Așa am putut constata cu mare bucurie că multe dintre cele aflate în ceea ce privește modul de citire a poveștilor le-am pus în practică, intuitiv, atât în ceea ce-i privește pe fiii mei, dar și la întâlnirile cu copiii alături de care am făcut atelierele.
Am reușit să înțeleg anumite manifestări ale copiilor mei așa cum am putut și pricepe dragul pe care-l manifestă copiii atunci când mă văd cu cartea de povești pregătită pentru a fi deslușită alături de ei. Și am avut și posibilitatea de a urmări evoluția lor, atunci când întâlnirile au fost mai dese, formându-se un soi de rutină. Evoluția lor a fost pe alocuri spectaculoasă, reușind a le insufla dragul și dragostea față de carte.
Și ce mă încântă peste măsură este faptul că la mine nu intervine plictiseala. Din contră, mă simt mai motivată, mai creativă, mai nerăbdătoare să descopăr texte noi, povești vibrante pe care să le împărtășesc cu cine vrea să mă asculte.
Adun, filă după filă, o poveste, a mea!
Nu știu dacă vă veți da seama de cât am muncit la macheta asta. Am avut în gând mai multe variante, cutând o formă care să mă facă să mă odihnesc între filele ei, comod. Macheta va marca o insulă de lectură și pentru că va sta la nivelul copiilor am ales să o fac din polistiren extrudat cu care eu nu sunt prietenă. Se taie greu (având în vedere că eu tai totul la mână), se vopsește greu, mănâncă pensoanele. Dar trebuia ceva mai trainic. Literele din fereastră se învârt și pentru a fi mai atrăgătoare le-am pus un geam în față. Le vezi, dar nu le poți atinge, o stare care te îndeamnă să continui cercetările. Multă grijă am pus la fel și speranță. Pentru viitor, cum altfel?!
