În plină epidemie de gripă discutăm despre viruși și bacterii cu niște copii curioși

Anul acesta gripa a sosit mai repede ca de obicei. Nici nu a trecut prima săptămână din an că ea și-a instalat bagajele pe la noi și prin restul Europei, pe acolo pe unde s-a putut strecura.
Pentru că ieri am fost la medic nu pentru că aș fi lovită de gripă ori vreo viroză ci pentru că am avut alte rezultate la analize de discutat, am atins și această problemă, specialistul explicându-mi că în afară de faptul că boala a debutat mai repede, nimic nu s-a schimbat. Ba că au fost ani în care epidemiile de gripă au încheiat socotelile cu viața mai multor semeni de-ai noștri decât până acum, însă ea încă nu s-a încheiat și nu știe nimeni ce va urma. Probabil, așa spunea doctorul meu, ea se va termina mai repede, cam pe final de lună februarie dacă e să se respecte tiparul anilor anteriori.
Însă isteria e mare, televiziunile nepregetând nici un moment a scrie cu litere de-o șchioapă numărul morților de gripă, cu toate că nu ea este responsabilă în toate cazurile de deces. Ori dacă toată vara am auzit de gripa africană porcină și am asistat la uciderea a mii și mii de porci fără ca cineva să prevină răspândirea virusului, iată că acum auzim de epidemia de gripă, de data asta la oameni, fără a se lua măsuri efective, „lătratul” la televizor ori în mediul online nerezolvând nimic bun.
Ăsta a fost imboldul care a născut atelierul despre care voi vorbi și pe care am de gând să-l duc peste tot pe unde voi fi primită. Pentru că ai noștri copii trebuie să știe niște reguli de igienă elementară, cea care ajută la prevenirea atâtor și atâtor boli, despre care nu trebuie să vorbim doar atunci când buboiul copt a spart.
E foarte adevărat, în toaletele școlilor frecventate de copiii noștri nu există, de cele mai multe ori, elementele necesare unei igiene minime, dar și atunci când există copii rup/fură/folosesc aiurea consumabilele. Nu sunt învățați că există un comportament adecvat indiferent că te afli într-o toaletă dintr-o școală, spital, aeroport ori alt loc asta pentru că și părinții lor procedează la fel ori nu se obosesc să vadă ce rămâne în urma lor atunci când le folosesc. Ca orice lucru, care nu e bazat pe instinct, el trebuie învățat așa că, nu e niciodată prea târziu să le înveți ori să le reamintești celor mai mici ca tine sau celor care le-au uitat.
Pentru introducerea am pregătit niște materiale din seria Explorând Corpul uman DeAgostini, colecție pe care am mai folosit-o atunci când am vorbit ori lucrat alături de copiii mei ori ai altora. despre corpul uman.

 

Am citit copiilor informațiile din revista cu numărul 35, „Santinelele corpului” de unde cei mici au aflat despre sistemul imunitar, fagocite. anticorpi și limfocite. Au fost foarte curioși să afle cum anume știu celulele corpului când anume apare un intrus și cum se procedează în acest caz. Deasemenea, am vorbit și despre ce se întâmplă atunci când mecanismele de apărare nu sunt suficiente și de ce trebuie să mergi la medicul de familie pentru a-ți fi pus un diagnostic corect. Așa se evită consumul de medicamente care pot face și rău, dacă nu sunt cele potrivite maladiei de care suferi.

Am trecut, mai apoi, la a dialoga despre cum anume putem  limita răspândirea gripei ori virozei dacă ne-am pricopsit cu ea. Cu o seară înainte, am văzut un documentar în care niște cercetători de la un laborator din Statele Unite au filmat ce anume se întâmplă atunci când tușim ori strănutăm. De acolo am aflat viteza cu care iese strănutul și ce multe particule de salivă ori secreții nazale – muci – se răspândesc dacă nu procedăm așa cum trebuie. Pentru exemplificare am avut o butelcuță de plastic, din cele folosite la stropit florile ori umezit rufele și de câte ori am „strănutat”, copiii au simțit acest lucru, la propriu.

Cea mai bună metodă de a preveni răspândirea virusului, atunci când strănuți, este folosirea șervețelului, dar dacă nu-l ai la îndemână e bine să strănuți/tușești acoperindu-ți gura și nasul cu cotul. Și când de gândești cum ani de zile am auzit un îndemn greșit:

Pune mână la gură atunci când strănuți!

e necesar ca măcar acum, când suntem în cunoștință de cauză, să-l reparăm.

Am făcut un experiment în care am pus în evidență răspândirea virușilor cu ajutorul mâinilor. Am folosit un gel antibacterian, pentru că-i mai vâscos și niște sclipici. Am pus pe mâinile lor gel și sclipici de diferite culori pentru a vedea cum se combină culorile, adică virușii, dacă umblăm cu mâinile nespălate. A fost un experiment extrem de apreciat de copii, care au văzut, până la final, cum „virușii„ luceau peste tot; pe mâini, bănci, clanța de la ușă, față, nas chiar și haine.

  

  

   

E un mod de a arăta cât se poate de clar cum se petrece contagiunea.

Despre igiena personală am vorbit mai apoi și ce anume trebuie să facem pentru a fi sănătoși. În acest sens, am confecționat o planșă pe care am evidențiat aceste lucruri.

Am făcut o paralelă între cum era odinioară, atunci când apa caldă era raționalizată, iar săpunul și detergentul necesita multă alergătură pentru a-l achiziționa, și când baia era un ritual mult așteptat, așa cum am vorbit și despre faptul că atunci când ești transpirat nu trebuie să de dai cu parfum ci să te speli. Mesajul cel mai puternic a fost acela că apa și săpunul ajută la curățenia corpului și sănătatea lui.

Numai că pentru a avea un corp sănătoș și mediul înconjurător trebuie să te ajute. Și așa am ajuns să vorbim despre igiena clasei, cine anume se ocupă de ea și cum trebuie să ne comportăm în sala de curs. Am pregătit un chestionar pe care copii l-au citit și completat cu drag.

   

   

Pe lângă chestionar am făcut și două tabele, unul în care copiii să completeze imaginile care te ajută să miroși frumos, iar în celălalt – imaginile care te fac să miroși urât. Desenele au trebuit decupate de elevi și puse la locul potrivit.

O altă fișă pe care cei mici au completat-o s-a numit „Virușii, invadatorii corpului”

Am păstrat pentru final un alt experiment și anume:

am împărțit elevii în șașe grupe, fiecare având specificată o anumită cerință, după cum urmează:

Copiii au respectat cerința grupului în care au fost repartizați.

Primii au plecat și s-au spălat după care au pus mâna pe pâine și au pus-o în pungă. Grupa cu numărul 2 nu s-a spălat înainte de a pune mâna pe pâine.

   

Grupa 4 a pus pâinea pe bancă și scaun înainte de a o introduce în pungă.

Grupa 6 a trebuit să se scarpine în nas, să pună mâna pe pâine și apoi s-o bage în pungă. Aici a fost mare amuzament cu toate că nu puțini sunt copii care se scarpină mereu în nas pentru ca mai apoi să facă alte cele.

După ce toată lumea a terminat, am afișat pungile pentru a le putea urmări în zilele ce urmează. E păcat că fiind vacanță, copiii nu vor putea observa zilnic, transformarea feliilor de pâine ci doar ce anume s-a întâmplat peste 10 zile. Sper să fie relevant.

Am petrecut clipe minute, nici nu știu când au trecut și m-am bucurat grozav de reîntâlnirea cu Spiridușii Anei. Mi-era dor de ei și după cum s-au manifestat, și lor le era dor de poveștile mele. Și așa, am mai adăugat o filă la povestea noastră.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: