Au trecut două săptămâni de când acest proiect a fost făcut de cei trei colegi, într-o după-amiază de sâmbătă, pe parcursul mai multor ore.
Tema a fost – Regimuri totalitare – iar eu am aflat de ea în dimineața cu pricina. M-am bucurat de ce le-a căzut însă atunci când copiii s-au adunat, am constatat că nu au habar despre subiect și nu știu despre ce anume să scrie.
Nu cunosc cum au fost date temele, știu că fiecare echipă a avut de tratat ceva diferit.
În fine, nici nu mai știu dacă are importanță ce și cum a fost, știu că a trebuit dus la bun șfârșit acest demers.
Gândul mi-a fugit pe loc la o carte pe care noi trei, eu și băieți mei, am citit-o anul trecut, atunci când am intrat în posesia ei. Zidul se numește și puteți afla detalii despre ea citind ce am scris atunci.
„ Zidul * Cum am crescut în spatele cortinei de fier” de Peter Sis
Am citit și discutat alături de copii ce și cum a fost, cum s-a ajuns în această situație și în câte țări a manifestat acest regim totalitar. Lor e destul de greu să înțeleagă aceste noțiuni, acum când libertatea din România dă pe dinafară.
Materialele necesare confecționării proiectului erau din plin, ei trebuind să aleagă ce și cum vor îmbina. După ce s-au sfătuit, au considerat cel mai potrivit ca formă, un lapbook, și au purces la a-l construi. Niște dosare din carton la care s-au alăturat foi de diferite culori, tot din carton au constituit suportul. Coperta a fost învelită cu folie autocolantă, în care roșu predomina, cum altfel?!
Am printat o parte din desenele din carte pe care băieții le-au transformat în ferestre. Atunci când erau deschise, sub ele se putea citi informațiile despre subiectul abordat.
Însă prima a fost aranjată coperta.
S-au țesut nenumărate discuții despre cum era atunci acasă ori la școală, ce era important și ce nu, cum erau copiii și ce făceau în timpul liber.
Când s-a ajuns să vorbim despre muzica pe care o ascultam, a fost un prilej ce nu putea fi ratat, acela de a asculta muzica intersiză. Am ales The Beatles și de atunci, în fiecare seară, se ascultă minute bune cu plăcere tot mai mare.
Au trecut mai bine de trei ore și ei nu doreau a se întoarce din călătoria în timp. Sunt bucuroasă că am putut asista și ajuta pe ici pe colo, în demersul lor. Am petrecut un timp de calitate, și spun asta pentru că la un moment dat, unul dintre băieți a spus „că-i mai frumos ca pe telefon„. Ori asta atestă ceva.
