Voiniceii respiră „altfel” de azi înainte

Am avut parte de un final apoteotic și-n săptămâna asta, și constat, de la o întâlnire la alta, că-i o atmosferă tot mai apropiată, veselă, dar mai ales constructivă. Copiii sunt atât de receptivi la subiecte pe care mulți dintre adulți nu le consideră potrivite pentru ei, însă cu răbdare și tact orice se poate discuta cu ei.
E foarte adevărat că procesul de căutare, așezare în etape, confecționare, printare, laminare, decupare toate cer extrem de mult timp. Rolul Irinei, cea care stă în fața lor zi de zi, este foarte important, pentru că-i cunoaște mult mai bine ca mine, le știe felul, temperamentul și preferințele și poate gestiona orice situație cu tact și final fericit. Cine nu „păstorește” 28 de copii zi de zi, și de două ori mai mulți părinți, nu-și poate imagina ce consum este atât fizic cât și emoțional.
Irina nu-și putea găsi meserie mai bună și o apreciez pentru modul în care se pune în slujba acestor copii, și-mi doresc ca munca și atitudinea ei să fie apreciată de cei implicați în acest proces atât de delicat al educației.
Atunci când stai în fața copiilor trebuie să fii mereu pregătit, să ai materialele necesare și dacă există carențe la acest capitol, să știi să improvizezi, pentru că cel mic nu are răbdarea necesară să te aduni tu. În capul tău, de educator, trebuie să ai scenarii pentru tot soiul de situații, unele neprevăzute, pe care să le pui în aplicare din mers.
Ori Irina reușește asta cu adevărat!
Mă bucur că îmi dă prilejul să colaborez cu ea și este o plăcere pură pe care copiii o simt și o văd.
Astăzi am continuat să deslușim tainele corpului omenesc și am îmbinat mai multe activități.
Prima dintre ele, toată lumea știe, a fost recapitularea. Vedetele au fost organele interne ale corpului omenesc, cele mai importante.

Precum lesne se poate observa, șorțul a fost solicitat la maxim de către cei mici, și s-a văzut atunci când ne-am întâlnit. Dar nu-i o problemă pentru că se poate repara.

Am trecut apoi la puzzle-urile pe care le-am pregătit, acolo unde cei mici aveau de potrivit organul cu sistemul din care făcea parte. Pare pompos atunci când spui, dar imaginile erau simple și clare.

Am ales mai multe abordări combinând modul în care le-au pus, fiecare copil trecând de cel puțin două ori pe la tablă. S-a putut pentru că au fost mai puțini copii, restul fiind bolnavi.

    

Ce a urmat a fost foarte îndrăgit de copii și adevărul este că nu mă așteptam la așa reacție. Chiar dacă am migălit câteva zeci de minute bune, am pregătit fiecărui copil câte o pereche de plămâni, pentru a vedea ce se întâmplă atunci când expiri și inspiri. Plămânii i-am făcut din două pungi legate cu scoci de două paie, cele care erau pe post de trahee.

Doamneee! ce a urmat a fost o poveste. Toți copiii și-au luat „plămânii” în primire și să vezi inspirări și expirări. Am înțeles că au povestit cu lux de amănunte părinților atunci când au venit după ei, și au dorit să plece cu ei, cu „plămânii”, evident! acasă.

 

S-au umflat și înainte, dar și după somn, iar fotografia de mai jos este atât de frumoasă!

Pe final, am ales să facem un craft, care chiar dacă nu era la subiect, întru totul, ci despre corpuri stilizate. Pentru efectuarea lui copiii au avut nevoie de următoarele materiale:

– apăsătoare de limbă late și înguste (bețe din lemn)
– ochișori adezivi
– carioci
– lipici
– foi albe de hârtie.

Modelul l-am arătat eu, rugându-i ca fiecare să-și ilustreze membrii familiei, dar și animalul de companie, așa cum doresc.
Noi arătăm așa:)

Au lucrat cu mult drag, rezultatul final fiind pe măsură. Nu au întâmpinat greutăți în parcurgerea etapelor.

      

 

Sunt fericită, pentru că și ei sunt! Pentru că am format o echipă la superlativ: Irina, copiii și eu. Sănătoși să fim!

 

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: