Nu am fost și nu cred că voi mai deveni, o devoratoare de cărți adresate părinților. Poate ar fi trebuit să scriu, părinților de băieți, având în vedere faptul că eu am doi băieți și precum știți, băieții au o dezvoltare emoțională diferită de cea a fetelor.
Inainte de-a veni pe lume Răzvan, am avut norocul să găsesc la raft o carte scrisă de Francoise Dolto, Când apare copilul, carte ce m-a ajutat să înțeleg niște lucruri pe care nu neapărat că nu le știam, dar nu erau conturate și clare.
Cred că fiecare din noi, în momentul în care devenim părinți, avem un bagaj destul de consistent de trăiri și deprinderi, pe care îl vom pune în practică și față de noul venit, de cele mai multe ori, inconștient.
Este de la sine înțeles că dacă ai avut parte de-o copilărie traumatizantă, plină de bătăi și umilințe, rata de-a te comporta la fel cu propriii copii este destul de mare pentru că nu întotdeauna cei care au trăit așa ceva pun în practică experiențele lor ( și aici sunt exemplele copiilor orfani, cei care au trăit pe propria piele senzații pe care nu-ți dorești să le încerci).
Și față de acest subiect, al copiilor orfani, am trăit o experiență pe care nu am uitat-o niciodată, aceea de-a fi mers cu o cunoștință la un cămin de agest gen ( pe atunci exista așa ceva, acum se numesc centre de plasament) eu la rându-mi fiind copil, iar în momentul în care am intrat, o gloată de mititei, nu mai mari de trei ani, au sărit pe noi și ne-au întrebat:
Mama, ai adus bomboane?
Numai acest gând face ca pielea să se zbârlească pe mine! Este atât de greu de suportat emoțional acest gen de întâmplări, încât sunt de admirat cei care au puterea și determinarea de-a lua și crește, definitiv, un copil orfan. Pentru că, joaca asta de-a crescut copilul, prin introducerea lui într-o familie, de sărbători sau mai știu eu în ce ocazii, o consider de-a dreptul nazistă! Până la urmă crezi că-i faci bine, dar nu este așa. După puterea mea de pricepe este o amăgire, și cui îi face bine să fie amăgit?
Revenind la cartea despre care doresc să vă vorbesc, în calitate de mămică de băieți, nu de specialist, vreau să afirm că este de ajutor.
Crescându-l pe Cain, scrisă de Dan Kindlon și Michael Thompson și tradusă minunat de Laura Frunză, a intrat în viața mea adusă de Alina, prietena mea dragă și de suflet. Alina, care are două fete minunate, a avut bună inspirație de a-mi oferi posibilitatea unei noi perspective în materie de parenting.
Baietii sunt invatati de mici copii, in mod involuntar, sa fie baieti, asa cum fetele sunt invatate sa fie fete. Prin toate gesturile si atitudinile infime, etalate fie evident, fie la un nivel imperceptibil cu ochiul liber, mamele si tatii, profesorii si restul adultilor, dar si prietenii, le modeleaza comportamentul urmand un model inconstient. Din pacate, ceea ce primesc inca din primii ani de viata este o lectie de stoicism, despre cum baietii isi controleaza emotiile si trebuie intotdeauna sa-si dovedeasca competenta si meritul.
Un subiect foarte actual si doi autori, Dr. Michael Thompson si Dr. Dan Kindlon, cu o fina intelegere si perspectiva. Crescandu-l pe Cain este o carte extrem de apreciata despre viata emotionala a baietilor, scrisa pentru parinti, dar si pentru toti cei implicati activ in educarea copiilor. Ce-i face, in multe situatii, pe baietii nostri atat de agresivi, lipsiti de consideratie, brutali si manipulatori in relatiile cu sexul opus, consumatori de alcool, droguri si senzatii tari, teribilisti si orbi la conflictul creat in jurul lor? Sunt acesti copii altii decat cei pe care i-am iubit si alintat in pruncia lor? Ce se intampla cu fiul ajuns la pubertate? Este la mijloc alteceva decat tetosteronul? In goana lor catre „Marele Imposibil” – idealul masculin al „barbatului adevarat” – copiii nostri pierd pe drum ceva de nepretuit: capacitatea de a se accepta pe ei insisi.
Plini de pasiune pentru munca lor si de empatie, din postura de terapeuti specialisti in psihologia baietilor, cei doi autori ne ofera nu atat solutii pentru cresterea si educarea baietilor, cat mai ales un tablou plin de intelegere si compasiune al baietilor in societatea moderna, prinsi in conflictul intern dintre atasament si independenta, dintre energie, impulsuri si reguli, dintre emotii si lipsa limbajului emotional si a cadrului necesar pentru a le exprima, dintre incapacitatea familiei de a intelege schimbarile prin care trec si „cultura cruzimii” si stereotipurile masculinitatii care se perpetueaza de la o generatie la alta in grupurile de baieti.
O carte ca o scrisoare deschisa si atinge cu delicatete fondul problemei: in fiecare baiat agresiv exista durere si dezamagire si exista resentimentul fata de incapacitatea celor dragi de a crea o punte peste separarea care se adanceste intre ei si ceilalti; in fiecare baiat retras se zbate disperarea de a nu se ridica la standardele artificial impuse si de a nu gasi o comunicare emotionala reala cu ceilalti; iar fiecare baiat „normal”, inconjurat de prieteni si plin de succes social, are multe sanse sa invete, inainte de a deveni barbat, ca de fapt este pe cont propriu. Ne va fi mai bine noua, ca societate, si lor, ca indivizi, daca avem curajul acum sa privim in oglinda si sa intelegem ca noi punem bazele analfabetismului emotional al baietilor, iar apoi ii invinovatim pe acesti copii si adolescenti de lipsa de empatie si perspectiva.
Cred că rândurile de mai sus, cele aflate la descrierea cărții sunt mai mult decât elocvente. Mi-ar fi greu să aleg un paragraf pentru a vă convinge că merită să o citiți.
Detaliile tehnice ale acestei cărți sună cam așa:
douăsprezece capitole ce se întind pe 397 de pagini, alături de prefață, cuvânt inainte, note, mulțumiri ghidul cititorului și întrebări și subiecte pentru discuții în grupurile de lectură.
Denumirile capitolelor:
Drumul pe care l-am ales
Spini printre trandafiri
Prețul mare al disciplinei autoritate
Cultura cruzimii
Tați și fii
Mame și fii
În interiorul fortăreței solitudinii
Lupta băieților cu depresia și sinuciderea
Alcoolul și drogurile: un mod de-a umple golurile emoționale
Idilă cu o piatră
Mânia și violența
Nevoile băieților
Așadar, în interiorul acestei cărți puteți găși multe variante de răspuns la întrebările voastre. Personal mă bucur, că am reușit să găsesc una care a dat roade bune în ceea ce-l privește pe Răzvan, fiul meu cel mare. Modul în care am ales să-l cresc și educ, fără a mă lăsa influențată total de remarcile și atudinea celor din jurul meu îmi spune că intuiția mea a funcționat. Mie nu mi-a plăcut niciodată ideea de bărbat cu buzduganul în mână, drept pentru care am mers pe o potecă pe care erau cu precădere sădite: perseverența, rușinea, determinarea, romantismul, iubirea, bunul simț, prietenia. La început am justificat alegerea făcută, după care am încetat s-o mai fac, deoarece îmi consuma prea multă energie pe care puteam s-o canalizez spre altceva, ceea ce am și făcut.
Nu știu cantitățile ingredientelor folosite așa cum nu știu a spune nici o rețetă, știu doar că familia ți-o cunoști numai tu, cu bune dar mai ales cu rele, neamurile și cei care gravitează în jurul tău, tot de tine țin, iar dorința de-a schimba ceva nu te are pe tine în rol de actor principal. Pentru că multe mame ar dori să schimbe ceva, dar din cauza partenerului și a tot ce derivă din acest concept, nu reușesc!
Am cunoscut persoane care au dezvoltat un adevărat cult față de acest tip de scrieri și le pun în practică ad literam, ceea ce nu este ok. Să nu uităm că marea majoritate a celor care scriu aceste cărți trăiesc și s-au dezvoltat în alte culturi și în alte societăți, total diferite de a noastră.
Nu înseamnă că dacă trăiești în America, Marea Britanie sau Canada ești scutit de toate relele din lume. Din contră, te poți întâlni și cu pistoale prin școli, cu vânzători de droguri, cu războaie între bande rivale sau cu „bullying-ul”. Că ele au intrat și pe la noi, asta-i altă poveste.
Vă doresc să aveți inspirația de-a alege pentru propriii copii, alternativa cea mai bună și cea mai performantă în ceea ce privește relaționarea. Pentru că dacă este vorba despre performanțe școlare( și aici nu mă refer la premii la concursuri, ci la școală), acestea se clădesc tot pe o fundație comportamentală și emoțională.
Nu doresc a încheia înainte de-a mulțumi Laurei, care a înlesnit o lectură plăcută, frumoasă, comodă. Sunt convinsă că atunci când a tradus-o nu s-a putut abține în a face paralele între cum este să fii mamă de fete vs mamă de băieți, chiar dacă ea are doar o fetiță.
4 gânduri despre “Idei pentru mămici – Crescându-l pe Cain sau Cum putem desluși câteva nedumeriri cărora nu le dăm de capăt”
Ma bucur mult ca ti-a placut!
Nu avea ce să nu-mi placă. E foarte interesantă și găsești alternative pe care nu le-ai lua în calcul. Mulțumesc frumos!
Multumim ,chiar caut o carte de luat in concediu ….
E o alternativă frumoasă pentru lectură. Unde mai pui că-i și utilă!