Ziua Copilului ar trebui să fie în fiecare zi pentru că noi dorim copiii în viețile noastre ei neavând nici o contribuție la această stare. Se trezesc într-o lume pe care, poate, nici nu doresc să o cunoască. Când mă gândesc la asta prima imagine ce-mi vine în minte este a cărții lui Pascal Bruckner, Copilul divin, care m-a marcat profund. Dacă nu ați citit-o până acum, vă invit să n-o ratați.
Revenind la copii, merită ca ziua lor să fie în fiecare zi însă știm că în cazul unei majorități covârșitoare acest lucru nu este posibil. Însă eu acum vreau să arăt aici că sunt oameni care au grijă de copiii altora cu mare devotament și dăruire. O doamnă cu care eu colaborez de multă vreme și care este profesor la un cămin unde copiii au anumite probleme mă provoacă să meșteresc tot soiul de chestii, unele dintre ele extrem de migăloase, care pentru mine reprezintă o premieră, însă căreia îi dau curs cu bucurie, emoție și curiozitate. Curiozitatea de a-mi demonstra că pot, că răbdarea mea este antrenată.
De data aceasta a fost vorba de curtea instituției unde sunt acești copii cazați, ea urmând a fi „utilată” cu anumite picturi pe asfalt care să faciliteze și înlesnească jocurile copiilor.
Așa a apărut un șotron
o floare a lunilor anului și anotimpurilor
o omidă care pe fiecare bulină a ei se vor regăsi toate literele alfabetului
și un joc cu tălpițe ce la final au figuri geometrice.
Pe cele din urmă nu am apucat să le văd în curtea căminului, dar sunt convinsă că nu va mai trece multă vreme și le voi putea admira.
Dacă veți privi cu atenție la aceste tipare, pentru că asta sunt, veți putea observa că a fost multă muncă acolo, migală și nu în ultimul rând forță. Ca să decupezi coli întregi de carton și nu unul subțire, te pricopsești cu febră musculară și câteva bășici. Însă nu a contat nimic, singurul scop a fost acela de a duce provocarea la bun sfârșit, ceea ce am și reușit, din fericire.
La mulți ani, copii!
Respect, dascăli cu har!
