Se termină vacanța

și eu sunt obosită, moartă.
O vacanță pe care n-o voi putea uita niciodată din prisma evenimentelor prin care am trecut.
O perioadă în care în loc să ne încărcăm bateriile, ne scoatem limbile cât de mult putem, pentru a ne linge rănile.
A venit Răzvan acasă și ăsta a fost un lucru care m-a ajutat extrem de mult. Știu!, mi-ar/ne-ar fi plăcut să-l întâmpinăm pe Moșul altfel, planuri îmi făcusem, însă nu e ce-ți pregătești ci cum dorește divinitatea.
Acum, s-a sunat plecarea pentru că începe școala. Pe toate meridianele.
Ca de fiecare dată, drumul până la București, acolo unde-i un aeroport adevărat (de la Luca citire) a constituit un prilej de a mai rosti ce rămăsese nespus. Un drum pe care l-am făcut de nenumărate ori în ultimii ani, atunci când doar eu și cei doi băieți scriem file adevărate și cimentăm o relație ce se dorește a dăinui peste ani.

Am avut noroc de vreme relativ bună, pentru că am fost scutiți de troiene de zăpadă viscolită chiar dacă burnița și vântul nu au fost tocmai prietenoși. La prima oră a dimineții, atunci când soarele nu dădea nici un semn de a-și arăta razele, ne găseam pe cel mai mare aeroport al țării, Henri Coandă din Otopeni. Zumzet era, cel specific plecărilor, îmbrățișărilor și lacrimilor șterse pe furiș.

Dar ne-am bucurat de repetarea exercițiului așteptând cu nerăbdare următoarea revedere ce nu va fi prea îndepărtată.

În rest, fiecare și-a ostoit sufletul cum a putut, dar deopotrivă, ne-am bucurat de cei mai noi ochi apăruți în familia noastră. Pentru că, nu-i așa, unul pleacă și altul vine, pentru a compensa durerea cu bucuria.

Privindu-i, mi-am adus aminte de Luca, la aceeași vârstă.
Cum trec anii, ca un abur!

De luni începe școala. Altă luptă! Altă etapă!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: