Machete didactice – Piticul responsabil… din viețile noastre

De când sosim pe lumea asta, cărăm cu noi un bagaj pe care nu-l vede nimeni. Acela al responsabilităților.

În funcție de priceperea fiecărei familii în care a sosit nou născutul, aceste responsabilități se vor materializa și concretiza mai târziu iar viața celui în cauză va fi mai bună sau mai puțin, după caz. Este evident că nu totul ține de planificare pentru că viața asta nu este numai o planificare riguroasă ci și un complex de factori ce nu țin, neapărat de tine. Poate că hazardul are un rol mai important decât vrem noi să credem și, poate că dispariția elementului surpriză din viețile noastre, ar face ca aceasta să fie anostă și monotonă.

Nu știu dacă voi, cei care aveți răgaz și curiozitate să citiți rândurile scrise de mine, sunteți niște persoane riguroase, care aveți planificările la zi, dar care mai ales, vă și țineți de acestea, respectându-le. Pentru că lucrez de mulți ani în vânzări știu ce importante sunt deadline-urile și ce importanță au în reușita unei strategii de piață. Dar tot așa de bine știu, ce presiune aduc acestea și ce multe se schimă în viața personală, încercând să le respecți. De cele mai multe ori, prioritatea lor fac ca celelalte componente ce alcătuiesc viața ta să cadă pe locul secund, iar atunci, la momentul acestei întâmplări spui că vei avea timp să recuperezi, în plan personal, ceea ce, de cele mai multe ori este complet eronat. Nu mai ai timp și nu mai vezi lucrurile la fel pentru că intervine o tensiune greu de gestionat. Ca în  toate cuplurile, sau chiar și acolo unde sunt familii monoparentale, copiii sunt cei care se află pe planul secund, pentru că a-ți construi o carieră, egal mult timp alocat în detrimentul altor activități personale. Nu se prea poate să le ai pe amândouă și exemplele întâlnite în cotidian vin să confirme acest fapt, din păcate. De la revoluție încoace mai există un fenomen extrem de îngrijorător, de care cei care ar trebui să se ocupe, se fac că nu văd, cel al copiilor abandonați de părinții plecați în străinătate, la muncă. Acești copii ciuntiți sufletește, nu vor recupera niciodată, în această viață, acest handicap emoțional și, la rândul lor ajungând părinți, se vor comporta la fel, sau aproape la fel.

Pe lângă această categorie mai există și una a familiilor mai tinere, în care mama a renunțat la carieră (a se citi serviciu) pentru a sta acasă cu pruncul. Acest fapt mă duce cu gândul în America anilor 50, atunci când așa arăta familia tradițională: mama casnică, având grijă de casă și copii, tatăl responsabil cu finanțele (nu pot uita reclamele acelor familii fericite, dar oare așa era cu adevărat?).

Dar la noi este mai greu de trăit în atare situație, pentru că necesitățile unei familii pentru a viețui decent cer o muncă extrem de susținută din partea tatălui, singurul aducător de bani, care trebuie să posede cunoștințe și abilități care să-i permită să aducă la salariu suma necesară unui trai decent. Acest caz duce către excluderea tatălui din viața de familie (el va fi prezent în vacanțe, dacă acestea vor fi posibile 🙁 ) chiar dacă sună bizar, și vor fi voci care vor infirma acest lucru. Iar situația creată va genera tot o stare de disconfort. Unde mai pui, că nici mamei nu-i va fi foarte confortabil să gestioneze casa și copiii, simțindu-se la un moment dat, exploată.

Și așa, am ajuns la situația în care ne aflăm într-un cerc, din care se pare că nu se mai poate ieși. Iar gândul ne duce iar, spre echilibru. Tot ceea ce faci trebuie să se afle într-un echilibru, pentru ca cei care stau de-a parte și de alta a balanței, să trăiască armonios.

Când aud că mama sta acasă cu copilul, iar tatăl are trei servicii și sunt foarte fericiți cu toții, mă întreb, cine pe cine vrea să mintă. Câtă fericire te-nconjoară cu o mamă epuizată fizic de muncile gospodărești și educația copiilor și cu un tată deșălat fizic și moral, de trei slujbe? Și pe urmă, ce te faci dacă la un moment dat, tatăl se îmbolnăvește? Deja este prea complicat de gestionat o discuție, darămite o situație reală! Brr, nu vreau!

Eu una, am căutat mereu să am o independență financiară, care să-mi certifice sentimentul de utilitate. Aceasta aduce cu ea un confort psihic și o încredere în sine. Pot participa și eu la cheltuielile case, și mai pot aștepta curierul cu brațele pline de cărți, fără teama de-a bodogăni partenerul de viață. Asta ca să nu mai spun de lucrurile strict personale, de care soțul nu trebuie să se lovească prea des.

O fi bine?! O fi rău?! Nu știu, dar pentru noi, această stare dă cele mai bune roade.

Cât despre responsabilitățile din grădiniță, de ele se ocupă un pitic nostim.

DSC_0961 DSC_0962 DSC_0963 DSC_0964 DSC_0965 DSC_0966 DSC_0967 DSC_0969

Cred că putem completa și noi, în familie, așa gen de machete. Nu credeți?

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice – Piticul responsabil… din viețile noastre”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: