Școlărel de clasa a VI-a * Afară este 1 grad Celsius, în clasă sunt 100 de grade Celsius

Toamna asta e așa, o toamnă autentică, cu dimineți în care parbrizul mașinii e înghețat iar peste zi soarele te-ndeamnă să-ți scoți jacheta ce cu câteva ore nu știai cum s-o mai strângi pe lângă tine.

E plină de zgomote făcute de școlarii care intră și ies de la cursuri dar și de începuturi. Cele legate de etapele noi din educație.

Am participat la prima ședință din clasa a VI-a, una care se anunța destul de încordată, ca urmare a lucrurilor care nu au fost rezolvate cu un an înainte. Un an școlar, evident!

E tot mai greu să se închege colective, e tot mai complicat de relaționat, e tot mai greu de strecurat prin noianul de comportamente și rostiri contondente. Poate voi, cei care zăboviți puțin peste aceste rânduri, cei care sunteți părinți de școlari, ați reușit acest lucru acolo unde vă duceți viața, dar aici, din nefericire, noi nu am reușit. S-a întâmplat asta pentru că niște adulți nu sunt capabili să gestioneze niște întâmplări și să le interpreteze așa cum sunt, nu cu nuanțe.
Iar copiii, care au văzut acest lucru, au înțeles fiecare după putința proprie.
Învățământul este mai tensionat ca niciodată asta și pentru că politicul s-a strecurat peste tot, așa deciziile dascălilor fiind influiențate.
Nu există manuale, în cazul nostru cele necesare studiului limbilor străine, nu sunt acceptate auxiliare ori mai știu eu ce tipărituri care să ajute elevul și profesorul, se insistă pe tot felul de nimicuri când procesul de educație ar trebuie să se afle pe primele trei locuri ale podiumului și în lista de priorități.
Se vorbește precum Eziechiel în pustiu.
Decibelii sunt nepermis de mulți, dialogul nu există, exercițiul de a-l purta este fracturat pentru că fiecare consideră că deține adevărul suprem.
La un moment dat, o mămică a sugerat să apelăm la un psiholog, pentru ca acesta să stea de vorbă cu copiii. Eu cred că psihologul ar trebui să stea de vorbă, mai întâi, cu părinții, așa având o imagine completă a situației.
Atâta vreme cât tu, părinte, nu accepți că ai o problemă, nu ai cu s-o rezolvi iar dacă acest mesaj îți vine în repetate rânduri, din mai maulte surse, e evident că te confrunți cu o problemă reală.
Părinții de la noi din clasă, ca marea majoritate a părinților, sunt extrem de ocupați pentru a zăbovi la o vorbă cu copilul, în așa fel nefiind la cunoștință cu problemele pe care acesta le are iar apoi intervine mirarea maximă: Al meu? Al meu nu face așa ceva!!!
Ce anume determină acest comportament agresiv al copiilor?
De ce un elev ajuns la 12 ani nu reușește să se controleze preț de 50 de minute, atât cât ține ora?
Unde a dispărut buna cuviință de vreme ce unii dascăli aud în timpul orei cuvinte ce nu pot fi reproduse?
De ce nu se poate interveni? De teama că se poate aduna un grup de părinți care să scrie o petiție la inspectorat de pe urma căruia dascălul să tragă ponoasele?
Eu pricep că s-au schimbat metodele de educație și că ce era înainte nu era bun, dar ce este acum, ce este acum spre ce ne duce?
Ne duce spre un haos și spre o societate în care nu mai există o scară de valori autentică, bun simț și normalitate.
Nu știu cum vor evolua lucrurile, pot spera că înspre bine, dar rezerve am. Dacă mari sau mici nu pot spune acum.
Tot ce știu este că fără educație nu se poate și acesta este singurul domeniu în care trebuie să investesc/investim.
Și mai știu că dascălul are un rol esențial în acest proces, important este ca el să fie găsit. Ori aici, sorții au fost de partea noastră. În punctele esențiale!

Dar pentru că succesul să aibă o rată și mai mare, echipa părinte-copil-dascăl este de preferat. Cu mintea, cu sufletul și cu îndemânarea căpătată în timp, haideți să ne unim forțele pentru că este vorba de viața noastră. A tuturor!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: