machetedidactice.com

Activități educative copii – „O furnică” de Tudor Arghezi. Văzută din mai multe unghiuri

Tudor Arghezi a revenit în atenția noastră cu această minunată poezie: „O furnică”. A apărut în volumul „Cărticica de seară” alături de alte poezii.

cărticica de seară

versuri de seară

Ne-am aplecat mai mult asupra ei pentru că făcând parte din materia la limba și literatura română, a fost necesară această abordare. Și să credeți nici măcar o clipă că ar fi fost ceva rău. Ba, din contra!

Răgazul destinat aprofundării a fost mai mare de această dată pentru că Școala altfel și apoi vacanța de primăvară a făcut posibil acest lucru. Pentru mine, căutătoarea de abordări, a însemnat o adevărată tipicăreală în confecționatul fișelor. Bibileala a fost împinsă la un nivel mai înalt. Unde mai pui că despre furnică am mai vorbit de-a lungul vremii, asta chiar dacă atunci se făcea referire la ea ca insectă mai mult și mai puțin literar. Dar și aceste aduceri aminte au reprezentat o componentă importantă, asta pentru că lui Luca-i face plăcere să vadă ce făcea el atunci când era mai mic. Am scos macheta cu ciclul de viață al furnicii, de fapt o machetă pe care poți s-o folosești la multe insecte, pentru că ele trec prin aceste etape: ouă – larvă – pupă – adult

20160504_183450

Ciclul de viață furnică – presenter – video

O machetă ce te ajută să înveți care sunt fazele din ciclul de viață al unei insecte. În cazul de față – furnica.

Prezentare succintă machetă – video

20160504_182434

A fost o frumoasă aducere aminte asta pentru că s-a recitit presenterul dar și o fișă despre insecte, de data aceasta în limba engleză. Puteți afla mai multe despre cum ne-am jucat atunci dacă veți zăbovi puțin peste rândurile scrise atunci.

Dar să revenim la abordarea de clasa a IV-a și la lumea în care a reușit să ne introducă marele Arghezi.

O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.

Mărunţica de făptură
Duse, harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.

Un’ te duci aşa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată
Şi mai ai până-n chelie
Două dealuri şi-o bărbie.
Nu vrei tată să-ţi arăt
Cum iei drumul îndărăt?

Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?

Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neştiut,
Îngrijat de ce-o să zică
Maica stareţă furnică
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteaptă în zadar.

Am luat și am analizat fiecare strofă în parte încercând să deslușim ceea ce a dorit să ne transmită poetul. Am descoperit un autor duios, patern, plin de admirație și grijă pentru micuța făptură. Copilul a trebuit să facă o comparație între forma expresiilor scrisă în poezie și alt mod de scriere. După ce poezia a fost citită de câteva ori s-a făcut harta poeziei.

Harta poeziei „O furnică” – fișă de lucru clasa a IV-a

Metoda Cubul s-a potrivit foarte bine aici pentru că cerințele ei, și anume: descrie, compară, analizează, asociază aplică, argumentează a analizat poezie din toate unghiurile. Am confecționat și un cub, cu care s-a jucat și învățat în același timp. Toate acestea au fost mai apoi scrise pe niște fișe, celebrele fișe.

O furnică – fișe de lucru clasa a IV-a

cubalb

Am atacat și metoda Ciorchinelui, pentru care am făcut, din nou, o fișă. O puteți descărca de mai jos.

Ciorchinele Furnica de Tudor Arghezi

20160504_181753

Am trecut printr-o paletă vastă de activități de-a lungul mai multor zile. Oricum, după cum s-au desfășurat evenimentele nu cred că va uita degrabă poezia și tot ce a s-a făcut pe lângă ea. E valabil și pentru mine.
Spor!

Lasă un răspuns

%d